Poliţia germană a mobilizat toate serviciile de urgenţă disponibile după atacul de la Munchen, inclusiv forţele speciale şi Poliţia Federală, relatează BBC News.
Poliţia din Munchen caută trei atacatori înarmaţi cu puşti, după atacul de la centrul comercial Olympia, a declarat un purtător de cuvânt pentru DPA.
Şase persoane ar fi fost ucise vineri, într-un atac armat la un restaurant McDonald's dintr-un mall din Munchen. Poliţia îndeamnă locuitorii şi turiştii să rămână în case, să se adăpostească în clădiri şi să evite locurile publice, inclusiv autostrăzile.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Primăria a trimis alerte pe smartphone prin care le cere locuitorilor să rămână înăuntru.
Atacul - al doilea comis în Germania săptămâna aceasta - a avut loc imediat după ora locală 18.00 (19.00, ora României) la mallul Olympia-Einkaufszentrum, situat în partea de nord al oraşului Munchen. Acesta a fost evacuat.
Compania feroviară Deutsche Bahn a oprit traficul feroviar către gara din Munchen, care a fost evacuată, iar operatorul transportului din oraş, MVG, a oprit toate mijloacele de transport în comun - metrouri, autobuze şi trolee - pentru ca poliţia să poată prindă atacatorul sau atacatorii.
Susţinătorii grupării teroriste Stat Islamic au sărbătorit atacul pe reţelele de socializare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...