Phenianul denunţă declaraţii recente lipsite de respect ale lui Donald Trump la adresa lui Kim Jong Un şi îşi exprimă îngrijorarea faţă de o ”recădere în senilitate” a preşedintelui american, făcând să planeze spectrul unor noi schimburi de insulte cu puţin înainte de expirarea unui ultimatum diplomatic nord-coreean, relatează AFP.
Nordul a dat ultimatum până la sfârşitul anului Statelor Unite să prezinte concesii în negocierile în dosarul nuclar, aflat în prezent în impas. Regimul stalinist ameninţă să-şi schimbe abordarea dacă nu primeşte o ofertă nouă de pe celălalt mal al Pacificului.
Trump şi dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, ale căror ţări au luptat în devastatorul Război al Coreei (1950-1953), s-au insultat reciproc şi au ameninţat cu apocalipsa nucleară în 2017, înaintea unei apropieri istorice anul următor.
Însă negocierile în vederea ”denuclearizării” sunt în impas după eşecul summitului de la Hanoi, în februarie.
Iar Trump a declarat marţi, în marja summitului NATO din Marea Britanie, că o acţiune militară împotriva Phenianului rămâne o posibilitate.
”Este clar că îi place să lanseze rachete, nu? De asta îl numesc «omul-rachetă»”, a declarat preşedintele american, reluând unul dintre supranumele pe care i le-a dat lui Kim Jong Un.
Replica Nordului a fost usturătoare, joi seara, prin vocea adjunctei ministrului de Externe Choe Son Hui, care a apreciat că aceste declaraţii nu dau dovadă de ”curtoazie la adresa conducerii supreme (...) a RPDC”, sigla Republicii Populare Democratice Coreea.
”Este un lucru foarte periculos (...), dacă scopul este folosirea unor expresii care le amintesc pe cele de acum doi ani, când un război al vorbelor făcea ravagii peste ocean”, a declarat ea, citată într-un comunicat difuzat de agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA.
Citându-l pe Trump şi reluând o insultă la care Kim ţinea în 2017, ea a adăugat că o repetare a expresiilor folosite de către preşedintele american ”ar trebui să fe diagnosticată într-adevăr drept semnul unei recăderi în senilitate a smintitului”.
Ca reacţie faţă de ameninţarea lui Trump cu privire la o posibilă folosire a forţei împotriva Phenianului, Coreea de Nord a ameninţat miercuri că, în acest caz, ea ”va realiza acţiuni echivalente la toate nivelurile”.
”Noi avem cea mai puternică armată pe care am avut-o vreodată şi suntem de departe cea mai puternică ţară din lume”, a declarat locatarul Casei Albe la summitul NATO.
”Noi sperăm să nu fim nevoiţi să o folosim, dar dacă va trebui, o vom folosi”, adăuga Trump.
KCNA este celebră prin expresiile sale înflorite şi uneori total desuete în engleză.
Ea l-a catalogat pe fostul preşedinte american George W. Bush drept ”om pe jumătate terminat”. Fosta preşedintă sud-coreeană Park Geun-hye a fost catalogată drept o ”vrăjitoare” şi o ”prostituată vicleană”, al cărei ”peşte” este Barack Obama.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...