Regimul nord-coreean a anunţat vineri dimineaţă desfăşurarea cu succes a ”detonării unor focoase nucleare” pentru a contracara ostilitatea Statelor Unite. Anunţul vine după ce reprezentanţii guvernamentali sud-coreeni şi japonezi au acuzat desfăşurarea celui mai puternic test nuclear nord-coreean de până în prezent, ca urmare a detectării unui seism cu magnitudinea de 5,3 grade în apropierea zonei de testare din Punggye-ri, transmite Al Jazeera.
Între timp, preşedintele sud-coreean a susţinut că este vorba de o acţiune de autodistrugere, iar liderul Kim Jong-un dă dovadă de o inconştienţă cu adevărat maniacă.
Analiştii japonezi au precizat că magnitudinea de 5,3 grade sugerează testarea unei bombe cu hidrogen, dar şi cea mai puternică explozie obţinută până în acest moment de către regimul nord-coreean.
Agenţiile meteorologice chineze, europene şi americane au anunţat că seismul de 5,3 grade a fost înregistrat în jurul orei locale 9.30 (3.30 ora României).
”Astăzi în jurul orei 9.30... am detectat un seism produs în mod artificial în regiunea nord-coreeană Punggye-ri şi analizăm în acest moment posibilitatea unui test nuclear”, a anunţat Şeful de Stat Major din Coreea de Sud.
Analiştii chinezi au precizat că seismul înregistrat este cel mai probabil o explozie, în vreme ce ministerul Mediului a lansat de urgenţă o operaţiune pentru monitorizarea radiaţiilor de-a lungul frontierei nord-coreene.
Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a spus că un asemenea test nuclear nu poate să fie tolerat, iar ministrul de Externe a lansat un protest la adresa Phenianului. Două avioane militare japoneze au fost trimise pentru a înregistra nivelul radiaţiilor din apropierea ţărmurilor nord-coreene.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.