Companiile farmaceutice Pfizer şi Moderna şi-au scumpit vaccinul împotriva covid-19, în cadrul unui acord cu Uniunea Europeană (UE) - Pfizer de la 15,5 la 19,5 euro, iar Moderna de la 19 la 21,5 euro -, dezvăluie cotidianul financiar britanic Financial Times, care precizează că a consultat contractul, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Această scumpire intervine în contextul unor îngrijorări cu privire la o intensificare a variantei indiene (delta) a SARS-CoV-2 şi după ce studii au dovedit că vaccinurile Moderna şi Pfizer-BioNTech rămân eficiente împotriva acestei variante.

Comisia Europeană (CE), contactată de AFP, a refuzat să facă vreun comentariu şi a evocat confidenţialitatea contractelor.

Pfizer şi Moderna, contactate la rândul lor de AFP, nu au reacţionat imediat.

COMANDĂ NOUĂ ÎN MAI

Comisia a refuzat mereu să comunice preţul vaccinurilor comandate.

În decembrie, un ministru belgian a publicat pe Twitter - şi apoi a şters - un tabel cu sumele promise de către Guvernul belgian producătorilor celor şase vaccinuri comandate şi preţul pe unitate practicat în UE - 1,78 euro în cazul vaccinului anticovid al grupului anglo-suedez AstraZeneca, şi 18 dolari (14,70 euro) în cazul vaccinului american Moderna.

În mai, Uniunea Europeană (UE) a încheiat un nou contract în vederea achiziţionării a 1,8 miliarde de doze de vaccin BioNTech-Pfizer, care să fie livrate în 2023 - fără să dezvăluie preţul.

La începutul lui iulie, preşedinta CE Ursula von der Leyen a anunţat că UE şi-a atins obiectivul de a dispune de suficiente doze, în iulie, pentru a vaccina 70% din populaţia europeană adultă - şi anume 336 de milioane de persoane.

Programul comun UE de achiziţionare a vaccinurilor anticovid a furnizat 330 de milioane de doze de vaccin BioNTech-Pfizer, 100 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca, 50 de milioane de doze de vaccin Moderna şi 20 de milioane de doze de vaccin Johnson & Johnson.

La sfârşitul lui iulie, gigantul farmaceutic american Pfizer estima că urmează să vândă în 2021 vaccinuri anticovid în valoare de 33,5 miliarde de dolari (28,23 miliarde de euro) - mai mult decât cele în valoare de 26 de miliarde de dolari (21,91 miliarde de euro) pe care miza cu două luni mai înainte.

Moderna miza în mai pe vânzări anuale în valoare de 19,5 miliarde de dolari (16,43 miliarde de euro).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.