Peste 280 de elevi nigerieni au fost răpiţi în oraşul Kuriga din nord-vrstul ţării, afirmă oficiali, citaţi de BBC.
Elevii se aflau la locul de adunare în jurul orei 8.30 (7.30 GMT) când zeci de oameni înarmaţi au intrat cu motocicletele, a afirmat un martor.
Elevii, cu vârste între 8 şi 15 ani, au fost luaţi împreună cu un profesor, au adăugat sursele citate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bandele de răpitori, numiţi bandiţi, au capturat sute de persoane în ultimii ani, în special în nord-vestul ţării.
Totuşi, a existat o scădere a numărului de copii răpiţi în masă în ultimul an, până în această săptămână.
Incidentul a fost confirmat de Uba Sani, guvernatorul statului Kaduna, unde se află Kuriga.
El a spus că 187 de elevi sunt daţi dispăruţi de la Şcoala primară guvernamentală şi 125 de la şcoala primară locală, dar 25 dintre ei s-au întors între timp.
Între timp, martorii au afirmat că un elev a fost împuşcat de oamenii înarmaţi şi primeşte îngrijiri medicale la Spitalul Birnin Gwari.
Un profesor care a reuşit să scape a spus că localnicii au încercat să îi salveze pe copii, dar au fost respinşi de oamenii înarmaţi, iar o persoană a fost ucisă.
Se crede că aproape fiecare familie are un copil printre victimele răpite şi forţele armate au declanşat o operaţiune pentru a-I găsi.
În ianuarie, bandiţii au ucis un director de şcoală în această zonă şi au răpit-o pe soţia lui.
Răpirea vine la câteva zile după temeri că zeci de femei şi copii au fost răpiţi de gruparea islamistă Boko Haram în timp ce adunau lemne de foc, în nord-estul Nigeriei.
Totuşi, cele două cazuri de răpire în masă nu sunt considerate a avea legătură.
Grupările de răpitori care inspiră teamă în nord-vestul Nigeriei sunt separate de gruparea militantă islamistă Boko Haram din nord-est, deşi au existat relatări că ele ar fi putut lucra împreună, ocazional.
Atacul de joi a avut loc într-o zonă controlată de Ansaru, o facţiune desprinsă din Boko Haram, care a răpit peste 200 de eleve din oraşul Chibok în 2014.
Într-o încercare de a domoli industria în creştere şi profitabilă a răpirilor din Nigeria, o lege controversată care stipula că este o infracţiune să plăteşti răscumpărări a fost adoptată în 2022. Ea prevede o pedeapsă cu închisoarea de cel puţin 15 ani, însă nimeni nu a fost arestat.
Anterior în cursul acestui an, familia unui grup de surori răpite în capitala Abuja a infirmat o declaraţie a poliţiei conform căreia forţele de securitate le-au salvat pe fete, spunând că nu au avut altă opţiune decât să plătească răscumpărarea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.