Peste 100 de persoane suspectate de faptul că se află în Statele Unite ilegal au fost arestate în cadrul unei operaţiuni de poliţie într-un club de noapte, în care se aflau de asemenea aproximativ zece militari, anunţă autorităţile, în plină ”vânătoare” a imigranţilor clandestini de către administraţia lui Donald Trump, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aceste arestări au avut loc duminică, la Colorado Springs, în statul Colorado (vest), a anunţat Agenţia americană antidrog (DEA).

Aproximativ ”200 de persoane se aflau înăntru, dintre care cel puţin 114 se aflau ilegal în Statele Unite”, a precizat într-un comunicat DEA.

Persoanele aflate în situaţie neregulată au fost  arestate în vederea unei ”possibile expulzări”, anunţă agenţia.

Aproximativ zece militari se aflau, de asemenea, în discotecă la momentul descinderii poliţiei, potrivit DEA, care precizează că localul opera fără autorizaţie şi era frecventat de către membri ai gangurilor Tren de Aragua şi MS-13.

Într-o înregistrare video publicată de DEA, apar agenţi greu înarmaţi care somează persoanele din discotecă să iasă cu mâine sus, în timp ce din local se auzea înfundat muzică.

În altă înregistrare, persoane care se aflau în discotecă sunt surprinse ieşind panicate, în timp ce poliţişti le iau în cătarea armei şi le ordonă să se culce la pământ.

LUPTĂ ÎMPOTRIVA ”INVAZIEI”

Preşedintele Donald Trump a făcut din lupta împotriva imigraţiei clandestine o prioritate absolută, vorbeşte despre o ”invazie” a unor ”criminali veniţi din străinătate” şi pune în scenă operaţiuni de poliţie.

El este criticat de către numeroase asociaţii şi organizaţii nonguvernamentale (ONG).

Asociaţii de apărarea drepturilor publice au anunţat că săptămâna trecută trei copii americani, în vârstă de doi, patru şi şapte ani - unul bolnav de cancer - au fost expulzaţi din Statele Unite împreună cu mamele lor imigrante clandestine.

Guvernul american a intrat în conflict cu puterea judiciară, în urma unor hotărâri judecătoreşti defavorabile.

Anturajul preşeidntelui denunţă o ”tiranie” a judecătorilor.

Vineri, poliţia federală (FBI) a arestat o magistrată într-un tribunal, la Milwaukee, în Wisconsin (nord), pe care a acuzat-o de ”obstrucţionarea” arestării unui imigrant.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.