Patru persoane au fost rănite, dintre care o persoană are arsuri grave, în timpul unui incendiu care a izbucnit luni seară într-un camping din staţiunea balneară Barcarès din departamentul francez Pyrénées-Orientales, au anunţat pompierii şi jandarmii locali, relatează AFP.
În timpul unei petreceri ”cu un grup de dansatori”, în jurul orei locale 23.00, o torţă ”a provocat un incendiu pe scenă care s-a extins într-o magazie” unde erau artificii, au explicat jandarmii.
”Un dansator din trupă a fost afectat în mod deosebit” şi alte trei persoane au fost, de asemenea, rănite, precizează jandarmeria locală.
Victima cea mai grav afectată a suferit în special ”arsuri la picioare”, potrivit pompierilor. În total, şase persoane au fost transportate la spital din campingul, unde focul a fost controlat marţi dimineaţa devreme, potrivit aceleiaşi surse.
Cinci sute din cei opt sute de ocupanţi ai campingului au fost evacuaţi din zona în care a avut loc incendiul înainte de a se putea întoarce în camping, indică Serviciul departamental de pompieri şi salvare.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.