Apărarea antiaeriană ucraineană a distrus patru rachete ruseşti deasupra regiunii ucrainene Odesa, în noaptea de joi spre vineri, anunţă vineri Forţele Aeriene ucrainene, relatează CNN.
Două rachete ghidate de tip Kh-59 au fost lansate dintr-un avion de tip Suhoi 34 (Su-34), la Marea Neagră, iar două rachete de croaziertă de tip Kalibr de la bordul unei nave, de la Marea Azov, precizează într-o postare pe Telegram Forţele Aeriene.
Rusia a ţintit din nou instalaţii portuare, acuză şeful Administraţiei Militare regionale Oleg Kiper.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Inamicul a atacat regiunea Odesa, peste noapte, de două ori”, declară el pe Telegram.
Primele două rachete au fost trase către un port, către mkiezul nopţii de joi spre vineri, iar rachetele de tip Kalibr au fost lansate ”câyeva ore mai târziu”, către centrul regional.
Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât drone, în aceeaşi noapte, în regiunea Dnipro, potrivit Forţelor Aeriene ucrainene.
Rusia atacă în mod repetat porturi din regiunea Odesa, la Marea Neagră, dar şi porturi mai mici de la Dunăre, după ce s-a retras în iulie din Acordul de la istanbul din iulie 2022 privind exportul cerealelor ucrainene, mediat de ONU.
Kievul acuză Moscobva de ţintirea deliberată a infrastructurii portuare cu scopul de a bloca expoetul cerealelor ucrainene, alimentând temeri cu privire la securitatea alimentară a unor ţări sărace.
Rusia a distrus săptămna aceasta, într-un atac în portul Izmail, 13.000 de tone de cereale destinate Egiptului şi României, a anunţat un ministru ucrainean.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...