Partidul Rassemblement national (RN, extremă dreapta) urmează să susţină candidaţi ”provenind din (Partidul Les) Républicains” (LR, dreapta opoziţie) în alegerile legislative anticipate de la 30 iunie şi 7 iulie, relatează Le Figaro.
În pofida unor sondaje favorabile RN în alegerile anticipate, partidul vrea să-şi consolideze poziţia şi îndeamnă la ”unitate”.
”Vreau să construiesc cea mai largă majoritate posibilă. Cred că Rassemblement national poate câştiga aceste alegeri legislative şi acesta este motivul pentru care mă adresez altor formaţiuni politice propunându-le să lucreze cu noi în cadrul unui Guvern de uniune naţională”, a subliniat marţi la RTL preşedintele formaţiunii, Jordan Bardella.
El a anunţat că a purtat ”un anumit număr de discuţii cu oameni care nu sunt din familia mea politică, cu cadre din (Les) Républicains, cu Marion Maréchal”.
El a anunţat că RN susţine candidaţi LR.
Jordan Bardella annonce que des cadres LR seront présentés sur des listes RN aux législativespic.twitter.com/GWhe7B9jh2
— Fdesouche.com est une revue de presse (@F_Desouche) June 11, 2024
”Între candidaţii pe care mişcarea mea politică îi va susţine în aceste alegeri legislative 9anticipate), nu vor fi doar oameni provenind din Rassemblement national, există de asemenea oameni provenind din (Les) Républicains”, a declarat el.
"Vous verrez": Jordan Bardella évoque la possibilité de soutenir des candidats LR aux législatives pic.twitter.com/ovpYqxUX5Q
— BFMTV (@BFMTV) June 11, 2024
Bardella a dat asigurări că ”vor exista candidaţi ai Rassemblement national peste tot!”.
”Le cer cu adevărat (Les) Républicains să înceteze să fie cârja politică a lui Emmanuel Macron (...). Veniţi să lucraţi alături de noi, Eu vă întind mâna, aşa cum am făcut-o mereu”, a subliniat eurodeputatul lepenist.
CREDITAT PE PRIMUL LOC
Cu 20 de zile înainte de alegerile anticipate, un sondaj realizat de Toluna Harris Interactive pentru Challenges, M6 şi RTL creditează RN cu 34% din intenţiile de vot, cu mult peste NUPES şi tabăra lui Macron.
Este vorba despre o estimare cu mult mai mare faţă de scorul din 2022 (18,7%).
Astfel, RN, mult timp subreprezentat în Adunarea Naţională, ar deveni astfel principala forţă politică în Camera inferioară a Parlamentului francez.
Însă, cum alegerile au loc în 577 de circumscripţii şi în două tururi, este dificil să se proiecteze un număr exact de mandate, iar în prezent este imposibil să se ştie dacă RN poate obţine o majoritate absolută sau o majoritate.
Pe locul doi este creditat NUPES (22%), cu condiţia ca cele patru partide care alcătuiau coaliţia să o refacă.
Luni seara, liderii acestor formaţiuni au discutat despre acest lucru.
Însă, în cazul unui NUPES 2.0, ar putea apărea candidaturi disidente, din cauza tensiunilor din rândul stângii din ultimele luni.
Această anchetă creditează eventuale candidaturi solitare ale stângii cu 9%.
Tabăra lui Macron ar ocupa poziţia a treia, cu 19% în intenţiile de vot - cu aproape şapte puncte procentuale mai puţin decât în 2022 şi cu 13 puncte procentuale mai puţin decây în 2017.
LR, care au îndepărtat din nou ipoteza unei alianţe cu macroniştii luni, sunt creditaţi cu 9%.
La coadă rămâne Reconquête!, cu 4% din intenţiile de vot, la fel ca în 2022 (4,2%), care nu a permis formaţiunii să intre în Parlament.
Extrema stângă este creditată cu aproximativ 3%.
Aceste estmări sunt de luat cu prudenţă, în contextul în care negocieri au loc între toate aceste partide şi ar putea schimba profund raportul de forţă până la 30 iunie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...