„Mişcarea pentru popor”, formată în jurul Partidului ŞOR, are de gând să organizeze duminică un nou protest la Chişinău, în condiţiile în care s-au înmulţit în ultima vreme avertismentele şi semnalele, inclusiv dinspre Washington, că Moscova ar pune la cale acţiuni provocatoare la aceste manifestaţii, care să ducă la destabilizarea ţării.
Poliţia Naţională din Republica Moldova a anunţat sâmbătă că are informaţii că la protestul planificat pentru 12 martie se intenţionează organizarea unor acţiuni de destabilizare şi dezordini în masă, iar oamenii legii au cerut organizatorilor şi participanţilor la manifestaţiile de duminică să nu admită acţiuni ce ar pune în pericol securitatea statului şi a cetăţenilor. Poliţiştii au avertizat că nu vor tolera nicio formă de provocare sau agresiune, scrie NewsMaker.
„Cerem, în mod special, asociaţiei obşteşti cu insigne şi însemne ilegale, care se deplasează în faţa coloanei de participanţi, să fie cu feţele descoperite”, au transmis poliţiştii. Totodată, forţele de ordine au solicitat organizatorilor manifestaţiei să nu admită participarea la protest a persoanelor minore fără însoţitor.
„Solicităm informarea imediată a Poliţiei dacă cineva observă obiecte dubioase, persoane suspecte, în stare de ebrietate alcoolică sau narcotică. Dacă sunteţi martorii unei situaţii de destabilizare a ordinii publice formaţi imediat numărul unic 112 sau anunţaţi cel mai apropiat poliţist”, au comunicat sâmbătă oamenii legii.
Poliţia i-a avertizat pe locuitorii Chişinăului că începând cu ora 13:00 pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt şi str. Mihai Viteazul traficul va fi parţial blocat.
MAIA SANDU ARE ÎNCREDERE ÎN INSTITUŢIILE STATULUI
Întrebată, sâmbătă, dacă există risc de destabilizare la protestul de duminică, preşedinta Maia Sandu a declarat că „de fiecare dată există asemenea riscuri”, relatează NewsMaker.
„De fiecare dată există asemenea riscuri, dar până acum instituţiile noastre au demonstrat că ştiu să ţină situaţia sub control. Am certitudinea că şi de acum încolo vor asigura ordinea publică”, a afirmat Maia Sandu.
Anterior, deputata Partidului ŞOR Marina Tauber anunţa că pe 12 martie protestatarii vor fi „şi mai mulţi” decât la protestele din 19 şi 28 februarie.
Protestatarii vor să vină duminică în faţa Parlamentului pentru a cere ca guvernul să le plătească integral facturile pentru lunile de iarnă. De asemenea, potrivit unei declaraţii a Partidului ŞOR, manifestanţii vor cere guvernării să spună clar „Nu războiului în Moldova”, fără a preciza la ce se referă.
„OAMENII ÎN NEGRU”
Ultimul protest al „Mişcării pentru popor” a fost în 28 februarie, iar manifestaţia nu a fost lipsită de tensiuni. La intrarea în oraş au fost oprite mai multe autocare şi microbuze care transportau persoane ce voiau să se alăture protestului, deşi adunările publice fuseseră interzise la Chişinău, ca urmare a unei vizite a preşedintei Greciei. Poliţia a declarat că multe dintre mijloacele auto nu întruneau condiţiile tehnice şi reprezentau un pericol pentru pasageri, iar organizatorii mitingului au acuzat poliţia şi implicit guvernarea că ar fi blocat intenţionat accesul manifestanţilor.
La protestul din 28 februarie, în fruntea coloanei de protestatari care au fost aduşi în centrul Capitalei s-a aflat un grup de bărbaţi îmbrăcaţi în uniforme speciale de culoare neagră, cu inscripţia „Scutul Poporului”. Pe lângă faptul că au condus coloana de protestatari, bărbaţii păreau să supravegheze atent mulţimea.
După ce preşedinta Maia Sandu a anunţat luna trecută că în Moldova s-ar pregăti destabilizări regizate de Moscova, deputata Partidului „ŞOR” Marina Tauber a chemat toate partidele din ţară la protest. Maia Sandu a spus că „în realizarea planului, autorii mizează pe mai multe forţe interne, în special pe grupări criminale cum ar fi formaţiunea ŞOR şi toate derivatele ei, pe unii veterani, foşti angajaţi ai forţelor de ordine şi pe mai multe persoane cunoscute pentru legăturile lor cu Plahotniuc”.
Oligarhii Vlad Plahotniuc şi Ilan Şor, daţi în căutare internaţională de Republica Moldova, sunt puşi pe lista sancţiunilor în SUA şi Marea Britanie.
WASHINGTONUL ACUZĂ MOSCOVA CĂ VREA SĂ DESTABILIZEZE MOLDOVA INCLUSIV PRIN PROTESTE
Pe de altă parte, în această săptămână autorităţile de la Chişinău au anunţat că documentează acţiunile a aproximativ 80 de tineri din Chişinău şi din alte raioane ale Republicii Moldova, care ar fi fost transportaţi organizat de Partidul „ŞOR” pentru trei zile în Turcia, pentru a participa la instruiri privind organizarea unor provocări în timpul protestelor de la Chişinău.
CITEȘTE ȘI Autorităţile de la Chişinău fac verificări, după ce 80 de tineri din Republica Moldova ar fi fost trimişi de Ilan Şor în Turcia pentru a fi instruiţi cum să organizeze provocări în timpul protestelorCasa Albă a acuzat vineri Rusia că încearcă să destabilizeze Republica Moldova, inclusiv prin proteste, cu scopul de a instala un guvern mai favorabil cauzei sale. Deşi Statele Unite nu văd nicio ameninţare militară imediată la adresa Republicii Moldova, administraţia Biden consideră că Rusia încearcă să slăbească mica ţară europeană, să fabrice o insurecţie şi să instaleze un guvern pro-Moscova, a explicat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, John Kirby. Oficialul a spus că „actori ruşi” având legături cu serviciile de informaţii ale Moscovei „încearcă să organizeze şi să se folosească de pretextul unor proteste în Republica Moldova ca bază pentru o insurecţie fabricată împotriva guvernului moldovean”.
CITEȘTE ȘI SUA acuză Rusia că încearcă să destabilizeze Republica Moldova. Serviciile americane de spionaj cred că indivizi având legături cu Rusia plănuiesc proteste care să răstoarne guvernul de la Chişinău / De ce a ales Washingtonul să declasifice aceste informaAdjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană, a avut vineri o întâlnire cu ministrul de interne al Republicii Moldova, Ana Revenco, şi a declarat că Moldova se confruntă cu o propagandă rusă intensă şi un spectru extrem de larg de ameninţări hibride.
CITEȘTE ȘI Mircea Geoană, întâlnire cu ministrul Afacerilor Interne din Republica Moldova/ Secretarul adjunct al NATO: Moldova se confruntă cu o propagandă rusă intensă şi un spectru extrem de larg de ameninţări hibrideArticolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.