Facebook s-a declarat luni ”deschis unei reglementări semnificative” a reţelelor de socializare, subliniind că şi-a modificat în mod considerabil practicile, în urma unui apel al parlamentarilor britanici care îndeamnă la o consolidare a regulilor în lupta împotriva "fake news" şi utilizării abuzive a datelor navigatorilor pe Internet, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Suntem deschişi unei reglementări semnificative şi susţinem recomandarea Comisiei cu privire la reformarea legii”, a declarat însărcinatul cu relaţii publice al Facebook Karim Palant.

În opinia sa, Facebook şi-a modificat considerabil practicile şi nu mai este aceeaşi societate ca anul trecut.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Facebook şi alţi giganţi în domeniul digital este necesar să se supună unui cod etic în lupta împotriva răspândirii ştirilor false, împărtăşirea abuzivă a datelor utilizatorilor şi abuzuri legate de poziţia lor dominantă pe piaţă, au îndemnat parlamentari britanici.

Într-un raport publicat luni, Comisia în domeniul Digital, Culturii, Presei şi Sportului subliniază că giganţii în domeniul digital s-au arătat incapabili să lupte împotriva conţinuturilor neadecvate şi punerii în circulaţie a unor "fake news" pe platformele lor.

Aceste întreprinderi par să aibă ca leitmotiv faptul că ”e mai bine să ceri iertare decât să ceri permisiunea”, declară preşedintele Comisiei, Damian Collins.

”Avem nevoie de o schimbare radicală în raportul de forţe între platforme şi popor”, adaugă el, subliniind că era autoreglementării trebuie să se încheie.

”Drepturile cetăţenilor trebuie să figureze în lege şi să oblige societăţile în domeniul digital să adere la un cod de conduită adoptat ca lege de către Parlament şi supervizat de o autoritate de reglementare independentă”, continuă el.

Facebook a făcut obiectul unei anchete parlamentare îndelungate, de 18 luni, după deturnarea datelor personale a aproximativ 87 de milioane de utilizatori de către firma de marketing politic Cambridge Analytica.

CEO-ul reţelei de socializare Mark Zuckerberg, care a fost audiat anul trecut de către parlamentari americani şi europeni, a refuzat în trei rânduri să se prezinte în faţa Comisiei parlamentare britanice.

"Mark Zuckerberg nu se arată niciodată la înălţimea nivelului leadershipului şi responsabilităţii personale la care ne aşteptăm de la cineva care se află în vârful uneia dintre cele mai mari companii din lume”, a denunţat Damian Collins.

”Noi credem că, în declaraţiile sale în Comisie, Facebook a căutat adesea să ne obstrucţioneze în mod deliberat munca, dând răspunsuri incomplete, puţin sincere şi uneori înşelătoare”, a mai denunţat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.