Părinţii sloveni ai Melaniei Trump au devenit rezidenţi permanenţi în Statele Unite, a anunţat avocatul lor, ridicând întrebări cu privire la faptul dacă nu cumva au beneficiat de un program de reîntregire familială căruia Donald Trump vrea să-i pună capăt, scrie AFP.
”Pot să confirm că părinţii doamnei Trump sunt amândoi în mod legal în Statele Unite, cu statutul de rezidenţi permanenţi”, a anunţat miercuri, într-un comunicat, Michael Wildes.
”Familia, care nu face parte din administraţie, a cerut ca viaţa sa privată să fie respectată şi nu va face vreo declaraţie pe această temă”, a adăugat el.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Acest anunţ cu privire a statutul lui Viktor şi al lui Amalija Knavs, dezvăluit de Washington Post (WP), a provocat speculaţii intense, în măsura în care ei par că au beneficiat de un sistem arătat cu degetul de Donald Trump, cunoscut sub numele de ”migraţi în lanţ”.
Această expresie, dragă conservatorilor antiimigraţie, îi desemnează pe imigranţii legali care reuşesc să vină în Statele Unite cu ajutorul membrilor familiilor lor care au imigrat înaintea lor - fraţi, surori sau copii.
”Aproape toate familiile americane au o legătură cu programul de imigraţie pe care Trump vrea să-l desfiinţeze, inclusiv familia sa”, a reacţionat alesul democrat Luis Gutierrez.
Problema imigraţiei se află în prezent în centrul unei înfruntări dure în Congres între democraţi şi republicani.
Ales cu un mesaj extrem de ferm pe această temă, Trump a transmis semnale contradictorii în ultimele luni, arătându-se deschis faţă de o posibilă regularizare a situaţiei în care se află sute de mii de imigranţi clandestini care au sosit în Statele Unite pe când erau tineri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.