Papa Francisc şi-a cerut scuze miercuri pentru că şi-a pierdut cumpătul atunci când o femeie a vrut să-i strângă mâna iar Suveranul Pontif a lovit-o peste mână, scrie Le Figaro.
"De atât de multe ori ne pierdem cumpătul. Asta mi s-a întîmplat şi mie. Îmi cer scuze pentru exemplul prost pe care l-am dat", a declarat şeful Bisericii catolice.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Imaginile cu Papa Francisc care a reacţionat iritat, lovind energic mâna unei credincioase, după vecerniile din ultima zi a anului 2019 din Piaţa Sfântul Petru, au fost urmărite de mii de ori pe reţelele de socializare.
După ce a strâns mâna mai multor copii în faţa scenei Naşterii din Piaţa Sfântul Petru, atunci când a vrut să plece mâna Papei a fost apucată cu fermitate de o femeie care a vrut să-l tragă către ea.
Iritat şi cu chipul îndurerat, Papa Francisc şi-a tras mâna şi a lovit de mai multe ori braţul femeii.
Papa, în vârstă de 83 de ani şi care are dificultăţi de mers, şi-a continuat turul menţinând distanţa faţă de credincioşi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...