Papa Francisc, aflat în vizită în Irak, a fost întâmpinat de sute de oameni, duminică, la Irbil şi Mosul, unde Suveranul Pontif s-a rugat printre ruinele bisericilor distruse în războiul cu gruparea jihadistă Stat Islamic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La sosirea în Irbil, el a fost primit de Nechirvan Barzani, liderul regiunii Kurdistan. El urmează să susţină aici, în aer liber, o slujbă la care sunt aşteptaţi până la 10.000 de oameni.

A călătorit cu elicopterul la Mosul, unde a vizitat Piaţa Bisericii şi s-a rugat acolo pentru zecile de mii de victime ale războiului cu Stat Islamic.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Exodul creştinilor din Irak şi din Orientul Mijlociu a făcut, potrivit Papei, „un rău incalculabil nu doar indivizilor şi comunităţilor în cauză, ci şi societăţii pe care au lăsat-o în urmă”, citează BBC.

Papa a ajuns în Mosul, unde s-a rugat printre ruinele bisericilor, multe distruse în timpul luptelor din perioada 2014 - 2017.

El urmează să viziteze şi Qaraqosh, unde se află cea mai mare biserică din Irak, parţial distrusă de organizaţia Stat Islamic.

Oamenii s-au adunat în număr mare pentru a-l întâmpina în oraş pe Suveranul Pontif.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.