Papa Francisc, aflat în vizită de două zile la Marsilia, a vorbit despre subiectul principal al acestor zile, problema migranţilor. Migranţii "îşi riscă viaţa pe mare" pentru a ajunge în Europa şi "caută ospitalitate", dar "nu invadează", a declarat Suveranul Pontif, conform Le Parisien.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ei nu trebuie "consideraţi ca o povară care trebuie purtată", ci ca "daruri", cu condiţia să fie "consideraţi ca fraţi" şi să fie "integraţi". "Fenomenul migraţiei nu este atât o urgenţă de moment, întotdeauna bună pentru propaganda alarmistă, cât o realitate a vremurilor noastre", a spus el. Francisc a făcut apel la "responsabilitatea europeană în faţa fenomenului migraţiei", în contextul în care mai multe ţări europene, printre care Franţa, au refuzat să primească migranţi din Lampedusa. "Mediterana, leagănul civilizaţiei, devine mormântul demnităţii", a deplâns Papa.

Sâmbătă, Francisc a susţinut discursul la cea de-a treia ediţii a ”Întâlnirilor mediteraneene”, după cele de la Bari în 2020 şi Florenţa în 2022.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El s-a întâlnit şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

Iezuitul argentinian în vârstă de 86 de ani a avertizat că nu efectuează o vizită în Franţa, ci la Marsilia, unde coabitează un evantai larg de comunităţi şi religii, cu scopul de a denunţa drama naufragiile migranţilor şi a pleda cauza exilaţilor.

Francisc denunţă neîncetat, de când a fost ales, în 2013, discursul respingerii şi politicile închiderii.

El efectuează această vizită în contextul în care un nou val de sosiri pe Insula italiană Lampedusa a determinat Uniunea Europeană (UE) să adopte un plan de urgenţă prin care să ajute Roma să gestioneze flucul migranţilor care provin din Africa de Nord.

viewscnt

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.