Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a adus un omagiu, în weekemd, ”curajului” militarilor ucraineni care luptă împotriva armatei ruse în estul Ucrainei, în contextul în care aceştia ar putea fi nevoiţi să abandoneze oraşul Bahmut, devenit epicentrul unui război total şi ameninţat cu încercuirea, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Aş vrea să aduc un omagiu special curajului, forţei şi rezistenţei militarilor care luptă în Donbas”, o regiune în estul Ucrainei, declara duminică, în mesajul său zilnic, Volodimir Zelenski.

El a subliniat cât de ”dureroasă şi dificilă” este această Bătălie de la Bahmut, care le provoacă ambelor părţi pierderi grele de luni de zile, în dueluri de artilerie şi în tranşee.

În mesajul său zilnic, Statul Major ucrainean a anunţat că ”peste 130 de atacuri inamice” au fosyt respinse în ultima zi în mai multe sectoare ale frontului, inclusiv la Kupiansk, Lîman, Bahmut şi Avdiivka.

Armata separatiştilor proruşi din Doneţk, trupe auxiliare ale ruşilor, a publicat o înregistrare video în care ar arăta combatanţi din grupul paramilitar rus Wagner la periferia de nord a Bahmutului, dând asigurări că mica gară feroviară Stupkî, la nord de oraş a fost cucerită.

SITUAŢIE ”SUB CONTROL”

Grupul paramilitar a dat asigurări vineri că ”practic a încercuit” Bahmutul.

Sate situate la nord şi vest de Bahmut au fost atacate, a confirmat sâmbătă la CNN Serghii Cerevatîi, un purtător de cuvânt al Grupului de Est al Forţelor armate ucrainene.

El a anunţat că situaţia la Bahmut era ”sub control” şi rămânea ”sub control”.

”Ruşii ar putea încerca să încercuiască forţele ucrainene la Bahmut, însă Comandamerntul ucrainean a dat semnalul că preferă mai degrabă să se retragă decât să rişte o încercuire”, estima sâmbătă Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un grup american de experţi.

Bătălia de la Bahmut, un oraş industrial a cărui importanţă strategică este contestată, durează din vară.

Oraşul a devenit un simbol pentru că se află în centrul luptelor între ruşi şi ucraineni de luni de zile.

Tiruri sângeroase au fost semnalate în ultima zi împotriva unor zone locuite, soldate cu cinci morţi, potrivit autorităţilor ucrainene.

Parchertul din Harkov, în nord-estul Ucrainei, a anunţat că deschide o anchetă cu privire la crime de război, după moartea unui cuplu de civili într-un atac aerian rusesc care a atins maşina la bordul căreia se afla, duminică, în satul Budarkî.

Bilanţul unui atac aerian vizând un imobil locuit, la Zeporojie, în noaptea de miercuri sepre joi, a crescut la 13 morţi, inclusiv un copil.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.