Reprezentanţii HDP au anunţat miercuri dimineaţă înregistrarea unui apel pentru anularea rezultatelor referendumului constituţional din Turcia, care va permite extinderea puterilor preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, transmite Reuters.
Vicepreşedintele HDP, Mithat Sancar, a denunţat organizarea campaniei electorale în timpul unei stări de urgenţă, în vreme ce liderii formaţiunii prokurde sunt în arest după puciul eşuat din noaptea de 15-16 iulie 2016.
”Acest referendum va rămâne pentru totdeauna controversat. Nu poţi să construieşti schimbarea unui sistem politic pe baza unui referendum atât de controversat şi nedrept”, a precizat Sancar.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, formaţiunea a acuzat că reprezentanţii HDP nu au fost primiţi ca observatori în secţiile de vot din Turcia.
Sancar a atras atenţia că tabăra ”da” şi-a finanţat campania direct din bugetul naţional şi a subminat procesul de votare, în vreme ce decizia autorităţilor electorale de a permite buletine de vot neştampilate a împiedicat păstrarea unor înregistrări corecte despre voturile invalide sau false.
Între timp, mai mulţi alegători s-au plâns că nu au avut parte de intimitate în cabinele de vot.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...