Jurnalista palestiniană Shireen Abu Akleh, care avea şi cetăţenie americană, a fost ucisă pe 11 mai de tirurile Forţelor de Apărare Israeliene, a concluzionat Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, a declarat, vineri, un purtător de cuvânt, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Toate informaţiile pe care le-am adunat – inclusiv de la armata israeliană şi de la procurorul general palestinian – coroborează faptul că împuşcăturile care au ucis-o pe Shireen Abu Akleh şi l-au rănit pe colegul ei, Ali Sammoudi, provin de la forţele de apărare israeliene şi nu de la tiruri ale palestinienilor înarmaţi, după cum au susţinut iniţial autorităţile israeliene”, a declarat Ravina Shamdasani, într-o conferinţă de presă la Geneva.

E a adăugat că nu există nicio dovadă care să sugereze că a existat vreo activitate a palestinienilor înarmaţi în apropierea jurnaliştilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

De asemenea, oficialul ONU a subliniat că este ”profund deranjant faptul că autorităţile israeliene nu au deschis o anchetă judiciară”.

Jurnalista Shireen Abu Akleh purta o jachetă antiglonţ pe care scria cuvântul ”presă” şi o cască de protecţie când a fost lovită de un glonţ chiar sub marginea căştii. Ea se afla la periferia taberei de refugiaţi Jenin, o fortăreaţă a facţiunilor armate palestiniene în care forţele israeliene efectuau un raid.

Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, îndeamnă autorităţile israeliene să deschidă o anchetă penală privind uciderea lui Shireen Abu Akleh şi toate celelalte crime şi răni grave comise de forţele israeliene în Cisiordania şi în Gaza.

Potrivit ONU, de la începutul anului 2022, forţele de apărare israeliene au ucis 58 de palestinieni în Cisiordania, inclusiv 13 copii.

”Legislaţia internaţională a drepturilor omului necesită o anchetă promptă, amănunţită, transparentă, independentă şi imparţială cu privire la orice utilizare a forţei care are ca rezultat moartea sau rănirea gravă”, a mai spus Ravina Shamdasani.

ONU a inspectat materiale foto, video şi audio, a vizitat locurile respective, s-a consultat cu experţi, a revizuit comunicările oficiale şi a intervievat martorii, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Astfel, Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a precizat că jurnaliştii au încercat să se facă observaţi în faţa forţelor israeliene dislocate în stradă.

”Descoperirile noastre indică faptul că nu au fost emise avertismente şi nu au avut loc împuşcături în acest moment şi loc”, a spus Ravina Shamdasani, adăugând că jurnaliştii purtau echipament de protecţie marcat în mod clar.

Atunci, mai multe împuşcături ale forţelor israeliene i-au vizat, a mai menţionat ea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.