Peste 18.000 de cazuri de variola maimuţei au fost raportate la nivel mondial în 78 de ţări, majoritatea fiind în Europa, a anunţat, miercuri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează Reuters.
OMS a declarat sâmbătă focarul de variola maimuţei drept urgenţă sanitară globală.
”Acesta este un focar care poate fi oprit... cel mai bun mod este prin reducerea riscului de expunere. Asta înseamnă să faci alegeri sigure pentru tine şi pentru ceilalţi”, a declarat Tedros într-o conferinţă de presă, la Geneva.
Variola maimuţei (”monkeypox) este în curs de a fi redenumită, pentru a evita ca numele să fie folosit drept ”armă” sau într-un mod rasist, a declarat Mike Ryan, directorul pentru urgenţe al OMS.
Până în prezent, au fost raportate 98% din cazurile din afara ţărilor din Africa unde virusul este endemic, potrivit OMS.
Agenţia ONU recomandă vaccinarea grupurilor cu risc ridicat. El a avertizat că este nevoie de câteva săptămâni după administrarea celei de-a doua doze de vaccin pentru a obţine protecţie deplină, astfel, oamenii ar trebui să ia alte măsuri de precauţie până la acel moment.
În general, boala provoacă simptome uşoare până la moderate, inclusiv febră, oboseală şi leziuni dureroase ale pielii care dispar în câteva săptămâni.
Tedros a spus că sunt disponibile aproximativ 16 milioane de doze de vaccin aprobat, dar numai în vrac, aşa că va dura câteva luni pentru a le introduce sub formă de flacoane.
OMS îndeamnă ţările care au stocuri să împartă vaccinul, în contextul în care aprovizionarea este limitată, a adăugat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.