Oficialul cu cel mai înalt rang în Educaţie din Oklahoma, supraintendentul Ryan Walters, a ordonat şcolilor publice din acest stat situat în sudul Statelor Unite să predea Biblia, o decizie polemică ce ameninţă să alimenteze războaiele culturale care fragmentează America, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Fiecare profesor, fiecare clasă de stat, va trebui să aibă o Biblie în clasă şi să predea din Biblie”, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, Ryan Walters.

El a anunţat publicarea unei note, căreia îi sunt obligate să se conformeze toate districtele şcolare.

Evenimente

27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)
30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

”Biblia este un document istoric necesar să se predea copiilor noştri istoria acestei ţări, pentru ca ei să aibă o înţelegere completă a civilizaţiei occidentale, pentru ca să înţeleagă fundamentele sistemului nostru juridic”, a apreciat alesul republican.

”CELE ZECE PORUNCI” ÎN LOUISISANA

Decizia lui Ryan Walters intervine la abia o săptămână după ce guvernatorul Louisianei, tot republican, a promulgat o lege care prevede afişarea ”celor zece prounci” în toate sălile de clasă.

Această lege a fost contestată imediat în justiţie de către o asociaţie care apreciază că textul este anticonstituţional şi încalcă separarea bisericii de stat.

Măsura anunţată în Oklahoma are, la rândul său, toate şansele să ajungă în tribunale.

Interfaith Alliance, o organizaţie naţională de apărarea libertăţilor religioase, a criticat aprig această decizie, pe care a catalogat-o drept o coerciţie religioasă inacceptabilă în cadrul educaţiei publice.

Primul Amendament al Constituţiei Statelor Unite interzice stabilirea unei religii naţionale sau preferinţa unei religii în detrimentul alteia.

Însă dreapta trumpistă şi-a multiplicat în ultimii ani discursurile identitare vizând să readucă valorile creştine în centrul dezbaterii publice.

Ryan Walters a salutat săptămâna trecută legea din Louisiana şi a anunţat că vrea să o copieze.

”Trebuie să-l aducem pe Dumnezeu în şcoală şi să nu permitem stângii radicale să ne transforme şcolile în centre atee care vorbesc despre ţara noastră fără să ţină cont de influenţa credinţei”, insista el la FoxNews

Acest discurs a fost salutat apoi de către Donald Trump personal, care mizează pe susţinerea creştinilor evanghelişti să-i recucerească Casa Albă lui Joe Biden în noiembrie.

”Supraintendentul statului Oklahoma, Ryan Walters, a făcut o treabă excelentă la FoxNews ieri seară. El este puternic, decisiv şi cunoaşte subiectul, Iubesc Oklahoma!”, aplauda fostul preedinte republican pe reţeaua sa de socializare Truth Social.

Oklahoma, care face parte din ”Centura Biblică” din sudul Statelor Unite, a încercat recent să finanţeze o şcoală privată religioasă cu fonduri publice, un lucru care ar fi fost o premieră în America.

Însă proiectul a fost anulat săptămâna aceasta de către justiţia locală, un caz care ar putea ajunge la Curtea Supremă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.