Preşedintele american Barack Obama a dat asigurări că SUA respectă decizia luată de poporul britanic la urne şi a dat asigurări că relaţia specială dintre Statele Unite şi Marea Britanie va continua.
“Poporul Marii Britanii a vorbit şi le respectăm decizia. Relaţia specială dintre Statele Unite şi Marea Britanie este rezistentă, iar apartenenţa Marii Britanii la NATO rămâne o parte vitală a politicii americane externe, de securitate şi politice”, a declarat liderul de la Casa Albă într-un comunicat.
El a precizat că şi relaţia SUA cu UE, „care a făcut multe pentru a promova stabilitatea, pentru a stimula creşterea economică şi a consolida răspândirea valorilor şi idealurilor democratice pe continent şi în afara sa” este puternică în continuare.
„Marea Britanie şi Uniunea Europeană vor rămâne parteneri indispensabili ai Statelor Unite, chiar şi când încep să îşi negocieze relaţia, pentru a asigura continuarea stabilităţii, securităţii şi prosperităţii pentru Europa, Marea Britanie, Irlanda de Nord şi întreaga lume”, a adăugat Obama.
Anterior, vicepreşedintele american Joe Biden a declarat vineri că Statele Unite ar fi preferat ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană, dar respectă rezultatului referendumului privind Brexit.
"Trebuie să spun că am aşteptat un rezultat diferit. Am fi preferat un rezultat diferit (...), dar Statele Unite au o prietenie veche cu Marea Britanie, iar această relaţie foarte specială va dura”, a afirmat el într-un discurs la Dublin.
Pe parcursul campaniei electorale, autorităţile de la Washington au declarat în repetate rânduri că ar prefer ca Marea Britanie să rămână în UE şi chiar au avertizat că, în cazul unui Brexit, negocierea unui acord comercial cu Londra nu va fi printre priorităţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...