O sută dintre cele mai prestigioase reviste medicale din lume au lansat, joi, un apel comun şi rar întâlnit pentru acţiuni urgente în vederea eliminării armelor nucleare, calificând ameninţarea unei catastrofe nucleare drept „semnificativă şi în creştere”. Apelul vine după ameninţările voalate ale preşedintelui rus Vladimir Putin cu privire la posibila utilizare a armelor nucleare în Ucraina, după testele repetate cu rachete efectuate de Coreea de Nord şi după blocarea iniţiativelor de neproliferare, potrivit AFP.
„Pericolul este semnificativ şi în creştere”, scriu într-un editorial redactorii-şefi a unsprezece reviste medicale importante, printre care BMJ, Lancet, JAMA şi New England Journal of Medicine. „Statele înarmate nuclear trebuie să îşi elimine arsenalele nucleare înainte de a ne elimina pe noi”, subliniază editorialul.
„Faptul că toate aceste reviste importante au fost de acord să publice acelaşi editorial subliniază urgenţa extremă a actualei crize nucleare”, a declarat Chris Zielinski de la Asociaţia Mondială a Editorilor Medicali.
Editorialul a fost publicat în aceeaşi săptămână în care a avut loc la Viena o reuniune a comitetului pregătitor pentru o nouă revizuire a Tratatului ONU privind neproliferarea armelor nucleare (TNP), care a intrat în vigoare în 1970. O nouă revizuire - a zecea - a acestui tratat-cheie în 2022 nu a reuşit să producă o declaraţie comună, iar Statele Unite au dat vina pe „obstrucţionismul cinic” al Rusiei pentru acest eşec.
Tot duminică se împlinesc 68 de ani de la prima utilizare a armelor nucleare împotriva civililor, când Statele Unite au lansat o bombă atomică asupra oraşului japonez Hiroshima, la 6 august 1945.
„Orice utilizare a armelor nucleare „ar fi catastrofală pentru omenir”, subliniază editorialul. „Chiar şi un război nuclear "limitat", în care ar fi implicate doar 250 din cele 13.000 de arme nucleare din lume, ar putea ucide 120 de milioane de oameni şi ar putea provoca o perturbare climatică globală care ar duce la foamete nucleară şi la punerea în pericol a două miliarde de oameni”, se arată în apel.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.