O judecătoare din Colorado i-a permis vineri lui Donald Trump să rămână pe buletinul de vot la alegerile din stat de anul viitor, dar a constatat că ”s-a angajat în insurecţie”, declanşând atacul susţinătorilor săi din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului SUA, transmite Reuters.
Hotărârea judecătoarei Sarah Wallace, care este aproape sigur că va fi atacată, respinge cererea unui grup de alegători din Colorado de a-l descalifica pe Trump în temeiul unui amendament la Constituţia Statelor Unite, rar folosit, care interzice oficialilor care s-au implicat în ”insurecţie” să ocupe funcţii federale.
Judecătoarea a constatat că, în calitate de preşedinte, Trump nu era ”un ofiţer al Statelor Unite” care ar putea fi descalificat în temeiul amendamentului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Decizia este o victorie pentru Trump, care se luptă cu o serie de contestaţii similare ale candidaturii sale.
Un purtător de cuvânt al lui Trump a declarat vineri că decizia este ”un alt cui în sicriul provocărilor electorale neamericane”.
”Alegătorul american are dreptul constituţional de a vota pentru candidatul ales de el, iar preşedintele Donald J. Trump conduce cu un număr masiv”, a declarat purtătorul de cuvânt, Steven Cheung, într-un comunicat.
Cu toate acestea, judecătoarea a concluzionat că ”purtarea şi cuvintele lui Trump au fost cauza faptică şi un factor care a contribuit în mod substanţial” la atacul asupra Capitoliului.
Ea a constatat că Trump ”s-a angajat într-o insurecţie pe 6 ianuarie 2021, prin incitare”.
Cazul Colorado, care a fost adus ăn instanţă de un grup de alegători ajutaţi de organizaţia de supraveghere Citizens for Responsibility and Ethics din Washington, a fost primul care a mers la judecată şi a fost privit ca un caz de testare pentru efortul mai larg de descalificare.
Preşedintele CREW, Noah Bookbinder, a declarat că grupul va face recurs la hotărâre.
”Decizia instanţei confirmă ceea ce au susţinut clienţii noştri în acest proces: că Donald Trump s-a angajat în insurecţie pe baza rolului său din 6 ianuarie”, a spus Bookbinder într-un comunicat.
Avocaţii alegătorilor au susţinut că Trump s-a implicat într-o insurecţie răspândind afirmaţii false de fraudă pe scară largă în alegeri, după înfrângerea sa la alegerile prezidenţiale din 2020, convocând susţinătorii la un miting la Washington şi apoi îndemnându-i să mărşăluiască către Capitoliul SUA, unde se întrunise Congresul pentru a certifica rezultatele alegerilor.
Mii de susţinători ai lui Trump au luat apoi cu asalt Capitoliul, atacând poliţia şi făcându-i pe parlamentari să fugă pentru a-şi salva viaţa, într-o încercare nereuşită de a opri certificarea.
Avocaţii lui Trump au susţinut că fostul preşedinte nu a avut nicio relaţie cu grupările extremiste de extremă dreaptă care au jucat un rol major în atac şi că remarcile sale înainte de revoltă au fost protejate de dreptul său la libertatea de exprimare.
Hotărârea se aplică doar alegerilor republicane prezidenţiale primare şi generale din Colorado.
Statul este evaluat ca fiind sigur democrat de către factorii de prognoză politică nonpartizani pentru alegerile generale.
Decizia este cel mai recent eşec pentru efortul de descalificare a lui Trump. Instanţele din Minnesota şi Michigan au respins eforturile de a-l ţine departe de votul primar republican, dar nu s-au hotărât cu privire la eligibilitatea lui pentru alegerile generale din noiembrie 2024.
Decizia din Colorado poate fi atacată la Curtea Supremă a statului şi, în cele din urmă, la Curtea Supremă a SUA, a cărei majoritate conservatoare de 6-3 include trei judecători numiţi de Trump.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.