O tentativă a mediatorilor internaţionali de a organiza o întâlnire între reprezentanţi ai Ucrainei şi ai Rusiei cu privire la situaţia actuală a eşuat, sâmbătă, delegaţia Rusiei lipsind la apel, relatează cnn.com.
Întâlnirea ar fi trebuit să aibă loc sub auspiciile Trilateral Contact Group pentru Ucraina, prezidat de un reprezentantt al OSCE, ambasadorul Mikko Kinnunen.
“Din nefericire şi în ciuda deteriorării situaţiei în conflictul legat de estul Ucrainei, unii participanţii au pus precondiţii politice pentru a participa. Drept urmare, întâlnirea nu a avut loc. Regret acest lucru, mai ales pentru că suntt convins că în special într-o astfel de situaţie trebuie folosită orice oportunitate pentru a detensiona lucrurile şi a reduce riscul unor consecinţe nedorite. De trei zile observăm o escaladare îngrijorătoare a situaţiei, innclusiv activităţi militare şi o retorică provocatoare”, a declarat Kinnunen.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.