Marianei Vishegirskaya, o femeie însărcinată care a scăpat din bombardamentul asupra unei maternităţi din Mariupol, a născut o fetiţă, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Imaginea Marianei Vishegirskaya, cu faţa însângerată în timp ce cobora printre dărâmături treptele maternităţii, a făcut înconjurul lumii, după atacul soldat cu moartea a trei persoane.

Ea a născut a doua zi, a declarat nepoata ei din Turcia presei locale, iar ambasadorul Ucrainei la ONU a declarat că fetiţa a primit numele de Veronika.

Potrivit BBC, Mariana a devenit subiectul unei campanii de dezinformare a Rusiei după bombardament.

Ambasada Rusiei în Marea Britanie a postat pe Twitter o teorie a conspiraţiei conform căreia Mariana ar fi o actriţă, iar imaginile cu consecinţele atacului ar fi fost fabricate.

La ONU, ambasadorul Ucrainei, Serghei Kisliţia, le-a transmis celor prezenţi o "veste foarte bună" şi le-a arătat p fotografie cu Vishegirskaya.

 

"Miss Mariana, femeia însărcinată a născut o fetiţă sănătoasă aseară. Numele ei este Veronika. Aici este cu tatăl ei. Nu contează ce minciuni spun ruşii despre ea, familia ei şi despre incident", a afirmat ambasadorul, potrivit BBC.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.