O călugăriţă din Lombardia, în nordul Italiei, a fost arestată din cauza unor presupuse legături cu mafia 'Ndrangheta, care acţionează de peste un secol în sudul Italiei, considerată una dintre cele mai periculoase organizaţii criminale din Europa, relatează BBC News.
Călugăriţa, sora Anna Donelli, a acţionat ca intermediată între 'Ndrangheta şi membri încarceraţi ai unor ganguri, prin statutul său de voluntară la închisoare.
Potrivit Carabinierilor din oraşul Brescia, în Lombardia, nimeni nu o bănuia din cauza statutului său religios, care permitea un ”acces liber în instalaţiile penitenciare”.
OPERAŢIUNE ANTIMAFIA
În total 24 de persoane au fost arestate în cadrul unei anchete deschise în urmă cu patru ani împotriva mafiei, declară poliţia italiană BBC.
Doi politicieni se află între persoanele arestate de către forţele de ordine, care au confiscat 1,8 milioane de euro.
Poliţia a făcut raiduri în nordul Italiei, în Lombardia şi în Veneţia, dar şi în sud, fieful 'Ndrangheta, în Calabria.
Forţele de ordine au lansat o vastă operaţiune împotriva acestei mafii şi caută armament şi droguri.
În noiembrie 2023, aproximativ 207 persoane au fost condamnate în urma unui proces fără precedent împotriva acestei mafii calabreze, cea mai puternică şi influentă în Italia.
'Ndrangheta - care s-a instalat în aproximativ 40 de ţări - a infiltrat viaţa economică şi politică italiană şi îşi impune propriile legi populaţiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.