Graniţele Noii Zeelande sunt complet deschise pentru prima dată din martie 2020, când au fost închise într-un efort de a ţine departe pandemia de Covid-19, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Autorităţile de imigrare vor începe să accepte din nou vizitatori cu viză şi pe cei cu viză de student.

Premierul Jacinda Ardern l-a numit un ”moment enorm”, adăugând că face parte dintr-un ”proces prudent”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Majoritatea vizitatorilor vor trebui, totuşi, să aibă schema completă de vaccinare, dar nu vor fi aplicate condiţiile de carantină.

Graniţa maritimă a ţării s-a redeschis, iar navele de croazieră şi iahturile străine de agrement au permis acum să acosteze.

Noua Zeelandă a anunţat pentru prima dată un plan de redeschidere treptată în februarie, permiţând cetăţenilor vaccinaţi să se întoarcă din Australia în acea lună, iar celor care veneau din altă parte le-a permis întoarcerea în martie.

În mai, Noua Zeelandă a început să primească turişti din peste 50 de ţări aflate pe o listă de scutire a vizelor.

”Noi, alături de restul lumii, continuăm să gestionăm o pandemie globală foarte vie, menţinând în acelaşi timp oamenii în siguranţă”, a declarat Ardern într-un discurs la summitul China Business de la Auckland.

”Dar menţinerea în siguranţă a oamenilor afectează veniturile şi bunăstarea”, a subliniat ea.

Turismul a fost una dintre cele mai afectate industrii de măsurile dure anticovid din ţară.

În anul încheiat în martie 2021, contribuţia industriei la PIB a scăzut de la 5,5% la 2,9% în anul precedent.

Turismul internaţional a scăzut cu 91,5% - sau 16,2 miliarde dolari neozeelandezi (10,2 miliarde dolari; 8,4 miliarde lire sterline) - la 1,5 miliarde dolari neozeelandezi, potrivit datelor oficiale.

De asemenea, numărul persoanelor angajate direct în sectorul turismului a scăzut cu peste 72.000 în această perioadă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.