Două aeronave aparţinând companiilor Korean Air Lines şi Cathay Pacific Airways şi-au acroşat marţi aripile pe aeroportul New Chitose de pe insula Hokkaido, din nordul Japoniei, pe fondul condiţiilor meteorologice de iarnă, a declarat un oficial al Korean Air, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Nu au fost raportaţi răniţi în niciunul dintre cele două avioane, a precizat presa japoneză.

Zborul Korean Air avea la bord 289 de pasageri şi membri ai echipajului, a precizat un oficial al companiei aeriene.

În presa japoneză au apărut informaţii contradictorii şi nu se ştie exact dacă la bordul aeronavei Cathay Pacific se aflau pasageri. Cathay Pacific Airways nu a putut fi contactată deocamdată pentru comentarii, precizează Reuters.

Incidentul a avut loc atunci când o maşină de tractare, care împingea avionul Korean Air cu spatele înainte de plecare, a derapat din cauza zăpezii de pe sol, ceea ce a făcut ca aripa stângă a avionului să acroşeze aripa dreaptă din coadă a avionului Cathay Pacific, a declarat oficialul Korean Air.

Evaluarea iniţială a companiei Korean Air Lines a atribuit incidentul unui mecanic de la sol care tracta avionul în condiţii de zăpadă abundentă, a precizat oficialul companiei aeriene.

Un purtător de cuvânt al aeroportului nu a fost disponibil imediat pentru comentarii.

Incidentul vine în contextul unui val de frig care se înregistrează în nordul Japoniei şi care aduce a adus ninsoare abundentă şi temperaturi de minus 7 grade Celsius. Imaginile difuzate de televiziune arată că ningea pe aeroport în momentul coliziunii.

La începutul acestei luni, cinci persoane aflate într-un avion al Pazei de Coastă nipone au murit după ce aeronava a fost lovită pe pistă de un avion al Japan Airlines în timp ce acesta ateriza pe aeroportul Haneda din Tokyo. Pasagerii companiei aeriene - aproape 380 de persoane - au fost evacuaţi în timp record pe ieşirile de urgenţă din cauza unui incendiu care izbucnise la bord.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.