Premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu a îndemnat joi comunitatea internaţională să ia măsuri rapide împotriva ”tiranilor de la Teheran”, pentru a evita ”alt Holocaust”, relatează AFP.
”Îndemn toate guvernele să se alăture efortului vital pentru a face faţă Iranului”, a îndemnat Netanyahu în deschiderea comemorăriilor a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist Auschwitz.
”Nu poate avea loc alt Holocaust”, a adăugat el.
”Israelul trebuie să facă tot ceea ce-i stă în putere pentru a se apăra”, a continuat Netanyahu, care a salutat sancţunile americane impuse ”tiranilor de la Teheran”.
Aproximativ 40 de lideri străini se află la Ierusalim pentru a comemora joi elibearea lagărului nazist Auschwitz. În programul comemorărilor se află lupta împotriva antisemitismului în Occident şi dosarul iranian.
Netanyahu consideră că ameninţarea nazistă de ordinioară are în prezent un nume nou - Iran, întrucât Republica islamică ameninţă prin programele sale nuclear şi balistic, apreciază el, însăşi existenţa statului evreu.
Teheranul dezminte categoric faptul că vrea să se doteze cu un program nuclear în scop militar.
Israelul, care s-a opus Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, îi îndeamnă pe europeni să se alinieze Statelor Unite, care s-au retras în mai 2018 din acord şi au restabilit şi înăsprit sancţiunile impuse Teheranului.
Problema iraniană s-a aflat miercuri pe agenda unei întâlniri între preşedintele francez Emmanuel Macron şi Benjamin Netanyahu, care a îndemnat Parisul să impună sancţiuni Teheranului, la fel ca Statele Unite.
Netanyahu l-a lăudat joi pe Macron pentru că a declarat că ”antisionismul, atunci când înseamnă negarea existenţei Israelului ca stat, este antisemitism”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...