Premierul israelian Benjamin Netanyahu a dat undă verde unei noi runde de negocieri - la Doha şi la Cairo - în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, anunţă vineri biroul acestuia, după ce negocierile păreau să se afle în impas, relatează AFP.
”Benjamin Netanyahu a discutat cu directorul (serviciilor israeloiene de informaţii externe) Mossad (David Barnea) şi cu directorul (serviciilor israeliene de informaţii interne) Shin Beth (Ronen Bar) şi a aprobat o nouă rundă de negocieri în zilele următoare, la Doha şi la Cairo”, anunţă într-un comunicat biroul şefului Guvernului.
Consiliul de Secrutate al ONU a adoptat luni o rezoluţie prin care cere un ”armistiţiu imediat” în Războiul din Fâşia Gaza.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Israelul şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas se acuză reciproc de incapacitatea de a ajunge la un acord asupra unei încetări a focului, după aproape şase luni de război în enclavă.
Qatarul, o ţară mediatoare, anunţa marţi că negocieri între Hamas şi Israel cu privire la un armistiţiu în Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor continuă, însă puţine informaţii au fost comunicate ulterior de către diversele părţi la negocieri.
Biroul lui Netanyahu anunţă că acesta a discutat cu şeful Mossad, David Barnea, despre negocieri, dar nu a precizat dacă Barnea urmează să se ducă la Doha sau la cairo la negocieri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...