Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că, la aproape un an de la atacurile Hamas asupra Israelului, ţara sa luptă acum pe şapte fronturi, relatează CNN.
„Astăzi, Israelul se apără pe şapte fronturi împotriva duşmanilor civilizaţiei”, a spus el sâmbătă. El a precizat că acestea includ Hezbollah, susţinut de Iran, în nord, Hamas în Gaza, Houthis în Yemen, „teroriştii” din Cisiordania şi miliţiile şiite din Irak şi Siria.
„Şi luptăm împotriva Iranului, care săptămâna trecută a tras peste 200 de rachete balistice direct către Israel şi care se află în spatele acestui război pe şapte fronturi împotriva Israelului”, a declarat Netanyahu.
El a subliniat că îşi menţine promisiunea de a schimba raportul de forţe în nord, între Israel şi Liban. Israelul a lansat aproape 9.000 de atacuri în Liban de la 8 octombrie, iar Hezbollah a lansat 1.500 de atacuri în acelaşi interval de timp, potrivit datelor ACLED.
Referindu-se la Gaza, Netanyahu a declarat că Israelul are dreptul să se apere şi că nu îi va uita pe cei 101 ostatici „faţă de care ne angajăm cu toate forţele să îi aducem acasă”. Cel puţin 41.825 de persoane au fost ucise în Gaza de la 7 octombrie anul trecut, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza.
Netanyahu i-a transmis lui Macron să-i fie „ruşine” pentru că cere embargo asupra armelor împotriva Israelului. „Fiţi siguri că Israelul va lupta până când bătălia va fi câştigată - pentru binele nostru şi pentru binele păcii şi securităţii în lume”, a spus el.
Peste 1.400 de persoane au fost ucise în atacuri israeliene în Liban în ultima lună, iar aproape 7.500 au fost rănite, potrivit Ministerului Sănătăţii libanez.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.