Casa Albă se străduieşte să prezinte o nouă propunere pentru încetarea focului în Gaza şi pentru eliberarea ostaticilor de către Hamas în zilele următoare, au declarat pentru Reuters doi oficiali americani, două surse egiptene de securitate şi un oficial apropiat situaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Noua propunere urmăreşte să rezolve principalele puncte de blocaj din spatele unui impas de luni de zile în discuţiile mediate de Statele Unite, Qatar şi Egipt, destinate instituirii unui armistiţiu în conflictul dintre Israel şi Hamas, au declarat oficialii americani.
O mare parte a acordului a fost convenită, a declarat separat miercuri un înalt oficial al administraţiei Biden reporterilor, dar negociatorii încă încercau să găsească soluţii pentru două obstacole principale.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acestea sunt cererea Israelului de a menţine forţele în coridorul Philadelphi, o zonă tampon în sudul Gazei, la graniţa cu Egiptul, şi cei care în mod specific ar fi incluşi într-un schimb între ostaticii deţinuţi de Hamas şi prizonieri palestinieni în Israel, a spus oficialul administraţiei, care a refuzat să fie identificat.
Primul oficial american a spus că un nou proiect de acord ar putea fi elaborat săptămâna viitoare sau chiar mai devreme. "Sentimentul este că timpul a expirat. Să nu fim surprinşi dacă edemi (proiectul revizuit) în acest weekend", a spus oficialul.
Oficialul administraţiei a spus că uciderea de către Hamas a şase ostatici, ale căror cadavre au fost returnate Israelului în weekend, a complicat eforturile. „Toţi simţim urgenţa”, a declarat oficialul administraţiei.
Directorul CIA William Burns, negociatorul principal al SUA, conduce grupul restrânsde înalţi oficiali americani care lucrează la proiect, care îi include pe coordonatorul Casei Albe pentru Orientul Mijlociu Brett McGurk şi pe secretarul de stat Antony Blinken, a declarat primul oficial american.
„Există o percepţie foarte puternică din partea negociatorilor că perspectiva încetării focului se îndepărtează”, a subliniat primul oficial american, subliniind urgenţa care stă la baza eforturilor vizând negocierile.
De când cel mai recent turneu al lui Blinken în regiune, luna trecută, nu a reuşit să genereze un progres, mediatorii au continuat discuţiile la nivel de lucru, iar aceste discuţii continuă şi acum, a relatat primul oficial american.
Sursele egiptene au susţinutcă SUA trec de la o abordare ”mai consultativă” la încercarea de a impune părţilor un plan de încetare a focului.
Ambii oficiali americani au precizat că planul revizuit nu va fi o ofertă finală de tip ”take-it-or-leave it” şi că Washingtonul va continua să lucreze pentru o încetare a focului în cazul în care acesta va eşua.
 
PREZENŢA ISRAELIANĂ
Marţi, cinci ţări arabe, inclusiv puterea regională Arabia Saudită, precum şi Autoritatea Palestiniană, s-au alăturat Egiptului pentru a respinge cererea Israelului de a-şi menţine trupele dislocate pe coridorul Philadelphi. Miercuri, Turcia a emis o declaraţie similară.
Părţi ale acordului în trei faze deja acceptat de ambele părţi impun Israelului să se retragă din toate zonele dens populate din Gaza în prima fază a aplicării acordului. Un înalt oficial al administraţiei a explicat că actuala dispută este dacă coridorul se califică drept zonă dens populată.
„Deci vorbim aici despre Faza Unu, despre cum va arăta acea configuraţie”, a adăugat oficialul.
Grupul american ia în considerare zonele din coridorul Philadelphi de unde trupele israeliene ar trebui să se retragă şi zonele în care ar putea rămâne, a declarat primul oficial american.
La discuţiile din Qatar, de luni, o delegaţie israeliană condusă de şeful Mossad, David Barnea, le-a declarat mediatorilor că Israelul este dispus să-şi retragă trupele de pe coridor după prima fază de 42 de zile a unei încetări a focului, a declarat oficialul apropiat discuţiilor.
Dar câteva ore mai târziu, premierul Benjamin Netanyahu a ţinut o conferinţă de presă la Ierusalim şi a insistat ca Israelul să-şi păstreze controlul asupra coridorului Philadelphi.
Netanyahu a reiterat miercuri respingerea totală a unei retrageri de pe coridor în prima fază a unui acord. Israelul ar fi de acord cu o încetare permanentă a focului numai după aceea, dacă ar exista garanţii că coridorul nu va putea fi folosit niciodată ca rută pentru introducerea ilegală de arme şi provizii în Gaza pentru Hamas.
"Acest lucru -a plasat pe părţile mediatoare într-o poziţie dificilă. Dacă Israelul rămâne pe coridorul Philadelphi, nici Egiptul, nici Hamas nu ar accepta vreun acord", a spus oficialul.
Biroul lui Netanyahu a refuzat să comenteze.
Un înalt oficial al Hamas, Izzat Al Risheq, a declarat miercuri pentru Reuters că grupul se va ocupa de o nouă propunere care „răspunde la cerinţele rezistenţei şi la cerinţele poporului nostru”, fără a oferi detalii. Hamas atransmis într-o declaraţie că nu este nevoie de noi propuneri şi l-a acuzat pe Netanyahu că a încercat să zădărnicească un acord.
Israelul a preluat controlul asupra coridorului Philadelphi în mai, spunând că a fost folosit de Hamas pentru a introduce arme şi a materiale interzise, prin tunelurile sale către Gaza.
Avansul israelian a dus la închiderea punctului de trecere Rafah, reducând drastic ajutorul umanitar care intră în Gaza, oprind majoritatea evacuărilor medicale şi, potenţial, privând Egiptul de rolul său de intermediere a accesului la singurul punct de trecere a frontierei în Gaza care nu este controlat direct de Israel.
Egiptul spune că tunelurile folosite pentru contrabandă în Gaza au fost închise sau distruse, că o prezenţă palestiniană la Rafah ar trebui restabilită şi că  zona tampon a coridorului Philadelphi este garantată prin tratatul de pace Egipt-Israel din 1979.
Conflictul vechi de 11 luni a izbucnit pe 7 octombrie, când Hamas a atacat Israelul, ucigând 1.200 de oameni şi luând aproximativ 250 de ostatici, potrivit bilanţurilor israeliene.
Ofensiva de răzbunare a Israelului în Gaza a ucis aproape 41.000 de palestinieni ducând la strămutarea majorităţii celor 2,3 milioane de oameni din enclavă şi creând o criză umanitară, au declarat autorităţile sanitare din Gaza.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.