Cel mai cunoscut opozant din Rusia, Aleksei Navalnîi, a fost condamnat marţi la nouă ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de ”escrocherie” şi ”ultraj al unui magistrat”, potrivit unor jurnalişti AFP prezenţi la audiere. El l-a acuzat pe Vladimir Putin, după anunţarea pedepsei că-i este ”frică de adevăr”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Navalnîi era acuzat de deturnarea unor donaţii în valoare de milioane de ruble de la organizaţiile sale de luptă împotriva corupţiei şi de ”ultraj al unui tribunal” într-un proces anterior.

”Lui Putin îi este frică de adevăr, am spus mereu acest lucru. Lupta împotriva cenzurii, aducerea adevărului locuitorilor Rusiei rămân priorităţile noastre”, a scris el pe Twitter după proces.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Judecătoarea Margarita Kotova a anunţat că adaugă acestei pedepse un an şi jumătate de eliberare sub supraveghere şi o amendă în valoare de 1,2 milioane de ruble (aproximativ 10.000 de euro).

Criticul numărul unu al Kremlinului este încarcerat de peste un an.

El urmează să-şi ispăşească pedeapsa într-o ”colonie penitenciară cu regim sever”, ceea ce înseamnă că condiţiile în care este deţinut urmează să devină mai dure.

Charismaticul activist împotriva corupţiei, un fost avocat, în vârstă de 45 de ani, a fost judecat de la jumătatea lui februarie în incinta coloniei penitenciare în care este încarcerat, la 100 de kilometri est de Moscova, într-un tribunal improvizat.

Avocaţii opozantului au fost arestaţi la scurt timp după proces, au constatat jurnalişti AFP.

Olga Mihailova şi Vadim Kobzev au fost reţinuţi, aparent din cauză că blocau circulaţia rutieră în faţa închisorii, stând de vorbă cu presa.

Principalul opozant rus, care ispăşeşte deja o pedeapsă de doi ani şi jumătate cu privire la ”fraudă”, a fost găsit vinovat de ”escrocherie” şi ”ultraj al unui magistrat”, acuzaţii pe care le respinge în bloc drept motivate politic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.