NATO anunţă joi lansarea - săptămâna viitoare - a unui vast exerciţiu militar, Steadfast Defender 24, cel mai important ”de decenii”, care se va desfăşura timp de mai multe luni de zile şi la care vor lua parte 90.000 de militari din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, vizând să arate că-şi poate apăra teritoriul până la frontiera cu Rusia, relatează AFP şi The Associated Press.
”Aceasta va fi o demonstraţie clară a unităţii noastre, a forţei noastre şi a hotărârii noastre de a ne apăra unii pe alţii!”, anunţă comandantul suprem al Forţelor aliate în Europa (SACEUR), generaljul american Christopher Cavoli.
Acest anunţ are loc odată cu apropierea marcării a doi ani de la începutul invaziei Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie 2022.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acest exerciţiu intervine în contextul unei împotmoliri a Războiului din Ucraina.
NATO nu este implicată în mod direct în acest război - însă livrează Kievului o susţinere neletală, iar numeroase state membre trimit Kievului armament şi muniţie, individual sau în grupuri, şi îi oferă formare militară.
În lunile dinainte ce Putin să ordone trupelor ruse să invadeze Ucraina, NATO a început să-şi consolideze securitatea pe flancul de est, cu Rusia şi Ucraina - cea mai mare acumulare de la sfârşitul Războiului Rece.
Aceste jocuri de război au menirea să descurajeze Rusia să ţintească vreun stat membru NATO.
Acest exerciţiu - denumit Steadfast Defender 24 - ”va arăta că NATO poate desfăşura şi susţine operaţiuni complexe în mai multe domenii, timp de mai multe luni, pe (o suprafaţă de) mii de kolometri, din Marele Nord şi până în Europa Centrală şi în orice condiţii”, anunţă orgzanizaţia, din care fac parte 31 de state.
Trupe urmează să fie desfăşurate în întreaga Europă - până la sfârşitul lui mai -, într-un ”scenariu al unui conflict emergent cu un adversa cvasiegal”, potrivit NATO.
Potrivit noilor planuri-cadru de apărare ale Alianţei, principalii săi adversari sunt Rusia şi organizaţii teroriste.
”Alianţa îşi va demonstra capacitatea de a consolida zona euro-atlantică printr-o deplasare transatlantică de forţe din America de Nord”, anunţă Christopher Cavoli.
Acest lucru va demonstra ”unitatea, puterea şi hotărârea de a ne apăra unii pe alţii”, a subliniat el.
Preşedintele Comitetului Militar al NATO, amiralul Rob Bauer, aprecoază că este vorba despre un ”număr-record de militari pe care-i putem mobiliza şi organiza un exerciţiu de această mărime, în întreaga Alianţă, peste Oceanul (Atlantic), din Statele Unite în Europa”.
Bauer evocă ”o mare schimbare” faţă de numărul militarilor care au participat la exerciţiu în urmă cu un an.
Suedia, care urmează să adere la NATO anul acesta, participă la exerciţiu.
Ministrul britanic al Apărării Grant Shapps a anunţat că Regatul Unit va trimite 20.000 de militari, susţinuţi de avioane de luptă avansate, aeronave de supraveghere, nave de război şi submarine - dintre care multe urmează să fie desfăşurate în Europa de Est începând din februarie şi până în iunie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.