Rusia a acuzat, joi, Statele Unite ale Americii că fac în secret experimente cu arme biologice într-un laborator în Georgia, precizând că în urma experimentelor au murit cel puţin 70 de cetăţeni georgieni, relatează AFP.
Potrivit ruşilor, experimentele se fac la centrul Richard-Lugar, inaugurat în 2011 în localitatea Alekseevka şi finanţat de Pentagon.
Angajaţii americani care lucrează acolo au imunitate diplomatică şi nu pot fi controlaţi de autorităţile georgiene, se arată într-un raport al armatei ruse, prezentat într-o conferinţă de presă la Moscova. Armata precizează că s-a bazat pe informaţii oferite de Igor Giorgadze, ministru georgian al Securităţii Statului în perioada 1993-1995.
Georgia a reacţionat imediat după apariţia acuzaţiilor, ministrul Sănătăţii calificându-le drept absurde. “Activitatea centrului este total dedicată protecţiei sanitare a populaţiei”, a precizat şi Centrul naţional georgian de Control al Bolilor şi pentru Sănătate Publică.
La laboratorul Lugar s-ar fi făcut, sub pretextul unor tratamente, experimente asupra unor cetăţeni georgieni, care s-au soldat cu 73 de decese, se arată în raport, în care se menţionează că laboratoare asemănătoare cu acesta există şi în Ucraina, Azerbaidjan şi Uzbekistan.
Pentagonul a respins acuzaţiile ruşilor, precizând că Richard-Lugar este pur şi simplu un “centru medical şi veterinar”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...