Ministrul sloven al Justiţiei Lilijana Kozlovic a demisionat, după ce Guvernul sloven a respins două candidaturi ale unor procurori la noul organism anticorupţie al Uniunii Europene (UE), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În total 22 dintre cele 27 de state membre UE participă la această instituţie - Biroul Procurorului European (EPPO) -, care urmează să intre în funcţiune începând din iunie şi care este însărcinată cu anchetarea fraudelor financiare care afectează bugetul european.

Două dintre aceste ţări, şi anume Slovenia - care urmează să preia în iulie preşedinţia semestrială a UE - şi Finlanda nu şi-au desemnat încă reprezentanţii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Guvernul sloven a anunţat joi că se află în căutarea altor doi candidaţi la aceste posturi, după ce i-a respins pe cei doi precedenţi candidaţi - care au anchetat în trecut cu privire la acuzaţii de luare şi dare de mită vizându-l pe premierul sloven conservator Janez Jansa.

Decizia Guvernului sloven ”nu are un fundament legal”, a denunţat joi, într-un comunicat transmis AFP Lilijana Kozlovic, a cărei formaţiune politică - Partidul de Centru Modern (SMC) - este membrul minoritar al coaliţiei guvernamentale.

Kozlovic subliniază că cei doi candidaţi au fost desemnaţi în conformitate cu legislaţia slovenă şi europeană şi îndeplinesc toate condiţiile necesare funcţiilor.

Şefa EPPO, Laura Kovesi, a deplâns joi, într-un comunicat faptul că o ”lipsă evidentă de cooperare sinceră a autorităţilor slovene cu EPPO subminează în mod grav încrederea în funcţionarea eficientă a sistemelor de gestionare şi control a finanţărilor UE în Slovenia”.

Procurorul general al acestei foste republici iugoslave Drago Sketa a apreciat, la rândul său, miercuri, că o căutare a unor noi candidaţi constituie ”o decizie arbitrară şi o intervenţie împotriva independenţei” Parchetului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.