Ministrul german al Apărării Boris Pistorius consideră, având în vedere situaţia în domeniul securităţii şi nevoile Bundeswehr (armata germană), că Germania trebuie să se gândească să reintroducă serviciul militar obligatoriu, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Trebuie să ne întrebăm cine trebuie să apere această ţară atunci când lucrurile devin serioase”, a declarat miercuri Boris Pistorius, în timpul unei dezbateri cu privire la buget, în Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului german.

”Nu putem lăsa această dezbatere la o parte”, a subliniat el.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Însă ministrul german nu s-a angajat în problema serviciului militar obligatoriu.

”Fiecare model are nevoie de o majoritate politică şi de o societate care să-l susţină”, a subliniat el.

CHELTUIELI ÎN CREŞTERE

Ministrul a salutat faptul că Germania atinge pentru prima oară de decenii obiectivul NATO potrivit căruia statele membre este necesar să aloce 2% din PIB apărării.

Bugetul federal al apărării germane urcă la suma-record de 72 de miliarde de euro, reprezentând 2,1% din PIB, potrivit lui Pistorius.

”Acest lucru merge în direcţia bună şi este adaptat gravităţii situaţiei”, a apreciat Boris Pistorius, referindu-se la invazia Ucrainei de către Rusia în urmă cu aproape doi ani.

La sfârşitul lui 2023, el a promis să facă din Bundeswehr ”coloana vertebrală a apărrii colective în UE” şi a prezentat noi directive.

Ultimele directive ale armatei germane datau din 2011.

Guvernul german insistă în liniile sale directoare ca Bundeswehrul să fie capabil să se angajeze pe scena internaţională, aşa cum a făcut în Balcanii de Best şi în regiunea Sahel, în Africa.

Partea cheltuielilor militare era de 5% din PIB-ul german în anii '60, a scăzut sub 2% începând din 1990, la implozia URSS şi a ajuns la doar 1,2% în 2021.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.