Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a inspectat trupele şi a supravegheat pregătirea unităţilor nou formate ale militarilor sub contract, a declarat sâmbătă instituţia, care a publicat pe contul de Telegram imagini cu oficialul rus, unul dintre principalii duşmani ai lui Evgheni Prigojin, oligarhul rus care luna trecută a încercat împreună cu mercenarii companiei sale private Wagner să se revolte împotriva conducerii ruse şi să îl dea jos pe Şoigu, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministerul rus al Apărării a publicat pe canalul său de Telegram o filmare care îl arată pe Shoigu în ţinută militară kaki inspectând soldaţii la un poligon de tragere, în prima sa apariţie publică alături de trupe de la revolta eşuată a lui Prigojin.

Ministerul nu a precizat când a fost filmat videoclipul sau când a avut loc inspecţia.

"Ministrul apărării din Federaţia Rusă a verificat personal pregătirea militarilor care au contract pentru operaţiuni de luptă în diferite condiţii, inclusiv în lupte urbane", a declarat sâmbătă Ministerul Apărării.

Şoigu a declarat luni că revolta lui Prigojin nu a afectat "operaţiunea militară specială" a Rusiei în Ucraina.

Luptătorii lui Prigojin au cucerit oraşul Rostov pe Don din sudul Rusiei, aparent beneficiind de sprijin din partea unor generali ai armatei ruse, şi au pornit în marş spre Moscova la 24 iunie, în timp ce liderul lor, Evgheni Prigojin, a cerut demiterea lui Şoigu şi a şefului Statului Major General, Valeri Gherasimov, pe care îi învinovăţeşte de eşecul războiului din Ucraina.

Nemulţumirea lui Prigojin a fost stârnită de un ordin prin care compania sa privată ar fi trebuit să încheie un contract cu Ministerul Apărării.

Criza a fost dezamorsată atunci când liderul belarus Aleksandr Lukaşenko a intermediat un acord între Kremlin şi Prigojin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.