Mii de peşti plutesc lipsiţi de viaţă pe fluviul Oder, care traversează Germania şi Polonia, stârnind temeri cu privire la un ”dezastru” ecologic, deoarece localnicilor li se spune să stea departe de apele fluviului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aceste bancuri de peşti care se înghesuie, lipsiţi de viaţă, spre ţărmurile din apropierea oraşului Schwedt, din estul Germaniei, au fost probabil transportate de curentul din Polonia, unde primele cazuri au fost raportate de localnici şi pescari pe 28 iulie.

Oficialii germani, luaţi prin surprindere de sosirea peştilor morţi, au acuzat autorităţile poloneze că nu i-au informat. În Polonia, guvernul populist de dreapta este criticat pentru că nu a reacţionat mai devreme.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a încercat să se justifice vineri.

”Iniţial, toată lumea a crezut că este doar o problemă locală”, a precizat Morwiecki în podcastul său săptămânal.

”Amploarea poluării este foarte mare, suficient de mare pentru a spune că Oderul va avea nevoie de ani întregi pentru a reveni la starea sa naturală”, a recunoscut el.

”Cantităţi uriaşe de deşeuri chimice au fost probabil aruncate în râu, cu deplina conştientizare a riscului şi a consecinţelor”, a subliniat premierul polonez.

Ministrul german al Mediului, Steffi Lemke, a cerut o anchetă exhaustivă în vederea stabilirii cauzelor acestui ”dezastru ecologic”.

Michel Tautenhahn, adjunctul şefului Parcului Naţional Valea Oderului de Jos a declarat că există ”peşti morţi peste tot”.

”Sunt profund şocat... Simt că văd zeci de ani de muncă distruşi... Apa este viaţa noastră”, a mai spius el, adăugând că o mulţime de alte animale acvatice, precum scoicile, au fost şi ele afectate.

Moartea lor este ”atipică”, explică Axel Vogel, ministrul Mediului din landul Brandenburg, ”tone” de peşte probabil au pierit deja.

Uciderea peştilor este adesea cauzată de distorsiunea nivelului de oxigen atunci când nivelul apei este prea scăzut, a mai argumentat el.

”Dar noi am observat o creştere a nivelului de oxigen de câteva zile, ceea ce indică faptul că a fost introdusă o substanţă străină care a provocat toate acestea”, a continuat Vogel.

În Germania sunt în curs de desfăşurare teste pentru a stabili natura acestei substanţe. Autorităţile au semnalat niveluri extrem de ridicate de mercur, pe care ancheta le va confirma sau nu.

Opoziţia, autorităţile locale şi organizaţiile de mediu au cerut explicaţii guvernului polonez. Ei au cerut chiar şi demisia funcţionarilor din cadrul Ministerului Climei, inclusiv a unui viceministru care încuraja populaţia să înoate în apele fluviului joi.

”Seamănă cu Cernobîl, când, după dezastru, autorităţile sovietice au trimis oameni să ia parte la parada de 1 Mai”, a declarat Daniel Petrykiewicz, activist de mediu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.