Premierul italian Giorgia Meloni şi-a exprimat speranţa ca India să se folosească de preşedinţia G20 pentru a ajuta la negocierea sfârşitului Războiului din Ucraina, după ce a dezvăluit un nou parteneriat strategic cu New Delhi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

New Delhi a găzduit săptămâna aceasta o reuniune a miniştrilor de Externe din G20, la care invazia Ucrainei de către Rusia s-a aflat în capul agendei.

India, care prezidează anul acesta Grupul Celor Douăzeci (G20), întreţine o prietenie veche cu Rusia şi nu a condamnat invazia rusă a Ucrainei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Premierul (Narendra) Modi cunoaşte foarte bine poziţia Italiei, care este de susţinere deplină a integrităţii teritoriale a Ucrainei”, a declarat Georgia Meloni, invitata premierului indian Narendra Modi.

”Noi sperăm amândoi ca India, la preşedinţia G20, să joace un rol central în facilitarea procesului negociat de încetarea ostilităţilor”, a continuat ea, într-o conferinţă comună de presă cu premierul indian.

Narendra Modi a declarat presei, la rândul său, că ”de la începutul Războiului din Ucraina, India a arătat clar că numai dialogul şi diplomaţia pot rezolva conflictul”.

”India este pregătită să contribuie deplin la orice proces de pace”, a adăugat el.

Războiul rus din Ucraina este un subiect delicat pentru India - un client important al Moscovei în domeniul militar, care şi-a crescut de un an importurile de petrol rusesc.

În pofida faptului că New Delhi nu a condamnat agresiunea rusă în Ucraina, Narendra Modi îi spunea în septembrie preşedintelui rus Vladimir Putin că ”nu este momentul războiului”, declaraţii interpretate atunci ca o critică.

Giorgia Meloni şi Narendra Modi s-au angajat, la summitul lor, la un nou parteneriat strategic, care să includă o mai mare cooperare în domeniul apărării şi la lansarea unor exerciţii militare comune.

Narendra Modi a anunţat că India salută angajamentul Italiei în favoarea unei ”participări active” în regiunea Asia-Pacific şi a anunţat că cele două ţări analizează posibilitatea unei cooperări sporite în domeniul energeti regenerabile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.