Theresa May a pledat marţi, la Berlin şi apoi la Paris, în favoarea obţinerii de la partenerii săi europeni a unei noi amânări a Brexitului în cadrul unui summit extraordinar UE, miercuri, la Bruxelles, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk s-a arătat deja deschis acestei cereri, pledând marţi seara pe lângă Cei 27 în favoarea unei amânări ”flexibile” de ”maximum” un an în vederea evitării riscului unui divorţ fără acord.

Cancelarul german Angela Merkel a apreciat, la rândul său, că o prelumgire a amânării ”până la începutul lui 2020” este ”posibilă”.

Brexitul, prevăzut iniţial la 29 martie, a fost amânat deja vineri, la 12 aprilie. Însă, în lipsa unui acord al deputaţilor britanici în vederea ratificării acordului divorţului pe care l-a încheiat cu Cei 27, May vrea să ceară o a doua amânare a Brexitului, până la 30 iunie.

Răspunsul este aşteptat miercuri, la un summit european crucial, în care May urmează să-şi prezinte planul Celor 27, care este necesar să-şi dea unda verde în unanimitate oricărei amânări. Miza este să se evite vineri o ieşire brutală a Regatului Unit, un ”no deal” cu consecinţe economice potenţial devastatoare.

REUNIJNE DE COORDONARE

Într-o scrisoare adresată celor 27 marţi seara, Donald Tusk a evocat riscul unui ”no deal accidental”, dacă UE nu le lasă britanicilor mai mult timp.

”De aceea cred că trebuie, de asemenea, să discutăm despre o amânare alternativă şi mai lungă”, după sfârşitul lui iunie, a subliniat el.

”O posibilitate ar fi o amânare flexibilă, care să dureze atât timp cât este necesar, dar nu mai mult de un an, pentru că după această dată noi va trebui să decidem în unanimitate anumite proiecte europene-cheie”, a argumentat el, referindu-se la elaborarea bugetului UE pe peioada 2021-2027.

Durata unei amânări ”depinde” de planul pe care-l va prezenta Theresa May Celor 27, a declarat marţi nogociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier, la finalul unei reuniuni a miniştrilor europeni în vederea pregătirii summitului de miercuri. ”«No deal»-ul nu va fi niciodată decizia UE. Va fi întotdeauna responsabilitatea Regatului Unit să ne spună ce vrea”, a avertizat el.

Summitul de la Bruxelles va fi precedat de o ”reuniune de coordonare”, la iniţiativa Belgiei, care va reuni şase ţări cel mai ”direct afectate” de o ieşire brutală a Regatului Unit din Uniune.

La această reuniune urmează să participe preşedintele francez Emmanuel Macron, care a primit-o pe Theresa May marţi seara la Paris, cu scopul de a apăra o poziţie mai intransigentă decât a lui Merkel.

Potrivit Palartului Elysée, o nouă amânare de un an ”pare prea lungă”. Parisul ”nu este închis la construirea altei soluţii” decât cea a unui ”no deal”, dar ”cu anumite limite şi nu cu orice preţ”, a adăugat preşedinţia franceză.

O MÂNĂ ÎNTINSĂ PARTIDULUI LABURIST

Emmanuel Macron nu a făcut vreo declaraţie după întâlnirea sa - de un pic peste o oră - cu Theresa May.

Liderii europeni au refuzat, în martie, să le acorde britanicilor o amânare până la 30 iunie, din cauza organizării alegerilor europene în perioada 23-26 mai.

Guvernul britanic a anunţat luni seara, fără tragere de inimă, că lansează organizarea acestui scrutin, după ce a încercat să evite să participe la el, la aproape trei ani de la referendumul din iunie 2016 prin care a decis să părăsească UE.

Londra speră însă, în continuare, să părăsească UE cu un acord înainte de 22 mai, ceea ce i-ar permite să anuleze aceste alegeri.

Negocierile cu opoziţia laburistă în vederea unei încercări de a scoate ţara din impasul Brexitului urmează se se reia după summitul european de miercuri, a anunţat marţi guvernul britanic, semnalând că ele nu au condus încă la un rezultat.

Această mână întinsă Partidului Laburist a provocat furia conservatorilor eurosceptici, care se tem că Guvernul se orientează către o uniune vamală cu UE. Promovată de laburişti, ea ar împiedica Londra să poarte o politică comercială independentă după Brexit.

Aceste discuţii nu au condus, pentru moment, la vreun rezultat. Liderul laburist Jeremy Corbyn reproşează Guvernului că refuză să-şi ”modifice liniile roşii”.

Pentru a evita un ”no deal”, scenariul temut de mediile economice, Camera Lorzilor, Camera superioară a Parlamentului britanic, a adoptat luni seara un proiect al deputaţilor vizând să o oblige legal pe şefa Guvernului să amâne Brexitul.

Deputaţii britanici au adoptat marţi, la rândul lor, o moţiune a premierului care prevede amânarea Brexitului până la 30 iunie. Însă ei ştiu că liderii UE au ultimul cuvânt de spus în acest sens.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.