Premierul britanic Theresa May a fost nevoit, joi, să amâne un vot în Camera Comunelor asupra noului său proiect de lege cu privire la Brexit, pe care l-a prezentat drept ”ultima şansă” de a pune în aplicare ieşirea din Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.
Textul a fost vizat de un potop de critici, atât din partea opoziţiei laburiste, cât şi a scepticilor din Partidul Conservator, antrenând miercuri seara demisia ministrului însărcinat cu Relaţiile cu Parlamentul Andrea Leadsom.
Acest text, pe care May intenţiona să-l supună la vot în săptămâna care începe pe 3 iunie, nu figurează în programul legislativ anunţat joi de către Guvern deputaţilor.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Vom informa Camera privind publicarea şi introducerea proiectului de lege cu privire la Acordul retragerii după vacanţa parlamentară”, prevăzută până la 4 iunie, i-a anunţat pe deputaţi un reprezentant al Guvernului, Mark Spencer.
Acest pas înapoi are loc în ziua alegerilor europene în Regatul Unit, care se anunţă dificile pentru conservatori, incapabili să pună în aplicare Brexitul, şi care o apropie şi mai mult pe May de plecarea de la putere.
Andrea Leadsom, o eurosceptică, şi-a motivat miercuri demisia spunând că ”nu mai crede” că Guvernul poate să punăîn aplicare rezultatul referendumului de la 23 iunie 2016 în favoarea Brexitului.
COMITETUL1922
Planul lui May prevede o serie de compromisuri - inclusiv posibilitatea supunerii la vot a unui referendum şi o rămânere în uniunea vamală cu UE - cu scopul de a încerca să obţină ca o majoritate a deputaţilor să ratifice acordul.
Însă ea i-a atacat pe euroscepticii din tabăra sa, între care se află şi Andreea Leadsom, a cărei plecare erodează autoritatea deja fragilă a premierului, din al cărui Guvern au demisionat în timp aproximativ 30 de membri.
”Comitetul 1922” - însărcinat cu organizarea Patridului Conservator - s-a reunit joi, pentru a dscuta despre o eventuală schimbare a reglementărilor în vederea înlăturării de la putere a premierului - somat de această instanţă săptămâna trecută să-şi pregătească plecarea.
Preşedintele acestui comitet, Graham Brady, a declarat pentru presă că se întâlneşte vineri cu May - o reuniune care ar putea să-i pecetluiască soarta.
Acordul pe care l-a negociat cu Bruxellesul a fost respins în trei rânduri de către deputaţi, lucru care a obligat Executivul să amâne până cel mai târziu la 31 octombrie Brexitul, prevăzut iniţial la 29 martie, şi să organizeze scrutinul european în ultimul moment.
În cazul improbabil în care deputaţii aprobă proiectul de lege al premierului atunci când le va fi prezentat, May intenţionează să le supună votului organizarea unui al doilea referendum privind Brexitul. În cazul în care Camera Comunelor refuză organizarea acestei consultări, Regatul Unit ar putea părăsi UE la sfârşitul lui iulie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...