Rusia a lansat mari manevre militare anuale, care mobilizează 128.000 de oameni în centrul ţării, inclusiv militari şi avioane chineze, al căror scenariu este respingerea unui atac islamist, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Organizate în principal în regiunea Orenburg, la frontiera cu Kazahstanul, manevrele Ţentr-2019 implică ”peste 20.000 de vehicule militare, aproximativ 600 de aparate de zbor şi până la 15 nave”, a anunţat luni, într-un comunicat, Ministerul rus al Apărării.

În afară de militari ruşi, trupe venite din China, India, Pakistan şi maimulte ţări din  Asia Centrală participă la aceste manevre.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Aproximativ 20 de avioane şi elicoptere chineze iau parte la exerciţii.

Exerciţiile au la bază un scenariu în care o ţară nedeterminată, convertită la islamul radical, intră în conflict cu Rusia.

”Un stat imaginar apare în sud-vestul Rusiei. Liderii săi împărtăşesc idei extremiste ale unor organizaţii teroriste internaţionale. Această ţară imaginară, care deţine o armată dezvoltată, încearcă să exercite o presiune asupra Rusiei, inclusiv militară”, a explicat săptămâna trecută adjunctul ministrului rus al Apărării Aleksandr Fomin. ”Escaladarea unor tensiunievoluează către un conflict armat”, a continuat el, citat de Tass, într-un briefing.

Prima fază a manevrelor este conacrată coordonării comandamentului, respingerii unor atacuri aeriene şi efectuării unor operaţiuni de recunoaştere. În a doua fază, coaliţia internaţională formată de Rusia în aceste exerciţii efectuează atacuri aeriene masive asupra inamicului, precizează Ministerul Apărării.

Rusia organizează anual, în septembrie, mari manevre militare. Precedentele manevre, organizate în Siberia de Est şi în Extremul Orient rus au mobilizat 300.000 de oameni şi tot arsenalul modern al armatei ruse, inclusiv rachete de tip Iskander, ce pot fi dotate cu ogive nucleare.

Cu un an şi mai înainte, exerciţiile Zapad-2017 (Vest-2017) s-au desfăşurat în apropiere de frontiera cu Lituania şi Polonia, înfuriind NATO şi mai multor ţări europene, care au denunţat o provocare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.