Marea Britanie este necesar să vaccineze două milioane de persoane săptămânal, cu scopul de a evita un al treilea val al epidemiei covid-19, conchide London School of Hygiene and Tropical Medicine (LSHTM), o universitate londoneză, într-un studiu, relatează Reuters.
Peste 71.000 de morţi din cauza covid-19 au fost înregistrate în Marea Britanie, unde peste 2,3 milioane de persoane au fost contaminate cu noul coronavirus, potrivit unui ultim bilanţ întocmit de Reuters pe baza datelor oficiale.
”Scenariul intervenţiei celei mai stricte, prin măsuri de izolare în întreaga Anglie, închiderea şcolilor în ianuarie şi vaccinarea a două milioane de persoane pe săptămână este singurul scenariu care estimăm că poate scădea vârful de sarcină la unităţile de terapie intensivă sub nivelul din primul val”, conchide LSHTM.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În lipsa unei desfăşurări importante a vaccinului, cazurile (de contaminare), spitalizările şi internările la terapie intensivă le-ar putea depăşi, în 2021, pe cele din 2020”, conchide universitatea, care nu au fost încă revizuite de colegi.
Marea Britanie şi-a lansat prima în Occident campania de vaccinare împotriva covid-19 cu vaccinul alianţeiamericano-germane Pfizer/BioNTech.
”RECORD”
Regatul Unit a înregistrat luni un nou ”record” de contaminări cu noul coronavirus - 41.385 de cazuri - şi citează rapiditatea răspândirii unei noi variante a SARS-CoV-2 şi sărbătorile din weekend drept cauze ale acestei creşteri.
Autorităţile sanitare britanice au anunţat luni 357 de morţi din cauza covid-19.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...