Există unele dovezi că cheagurile de sânge provocate în cazuri rare de vaccinul pentru Covid-19 al AstraZeneca au apărut mai mult la femei decât la bărbaţi, potrivit autorităţii britanice de reglementare a medicamentelor, care a adăugat că diferenţa de incidenţă este mică, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Oficialii britanici au afirmat anterior doar că incidenţa cheagurilor era legată de vârstă şi că nu a fost stabilită o legătură cu sexul, menţionând că mai multe femei au fost vaccinate decât bărbaţii.

”Există acum unele dovezi că rata de incidenţă raportată este mai mare la femei în comparaţie cu bărbaţii, deşi acest lucru nu se observă la toate grupele de vârstă şi diferenţa rămâne mică”, a declarat Agenţia de reglementare a medicamentelor şi a produselor medicale (MHRA) în actualizările sale săptămânale privind cheagurile.

S-a examinat vaccinul AstraZeneca pe tema apariţiei, foarte rare, a unor cheaguri de sânge, cu o incidenţă mai mare la persoanele mai tinere.

Unele ţări, inclusiv Marea Britanie, au recomandat ca doar persoanele peste o anumită vârstă să fie vaccinate. În ultimele cifre săptămânale, MHRA a arătat că incidenţa cazurilor de cheaguri şi a unor niveluri scăzute de trombocite a fost de 10,5 pe milion de doze, comparativ cu 9,3 pe milion săptămâna trecută. Au existat 242 de cazuri de formare de cheaguri, dintre care 6 au apărut după a doua doză.

Până la 28 aprilie, în Marea Britanie au fost vaccinate cu prima doză de vaccin al AstraZeneca 22,6 milioane de persoane, iar 5,9 milioane cu ambele doze.

”Recomandarea rămâne că beneficiile vaccinului depăşesc riscurile pentru majoritatea oamenilor”, a afirmat MHRA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.