Secretarul de Stat american Marco Rubio declară luni că o propunere ucraineană a unui armistiţiu parţial în Războiul din Ucraina este promiţătoare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Nu spun că doar asta va fi de ajuns, dar este genul de concesie necesară pentru a pune capăt conflictului”, le-a declarat el unor jurnalişti cu puţin înainte să sosească la Jeddah, în Arabia Saudită, la negocieri cu reprezentanţi ucraineni, prevăzute marţi.

Secretarul de Stat american şi-a exprimat de asemenea speranţa ca suspendarea ajutorului militar amerian acordat Kievului să fie soluţionată în cadrul acestor negocieri.

”Cred că noţiunea suspendării ajutorului, în mod general, este o problemă pe care sperăm s-o putem soluţiona. Evident, ceea ce se va întâmpla mâine (marţi) va fi hotărâtor în aceastsă privinţă”, anunţă şeful diplomaţiei americane.

El a anunţat că Statele Unite de opun oricărui limbaj ”ostil” Rusiei în cadrul reuniunii miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre G7, prevăzută săptămâna aceasta în Canada.

”Oricum, nu putem aproba un comunicat care nu corespunde poziţiei noastre, aceea de a aduce cele două părţi la masa” negocierilor, a declarat Marco Rubio, care a sosit luni în Arabia Saudită, la Jeddah, în vederea unor negocieri, marţi, cu Ucraina.

Această poziţie nu înseamnă. a subliniat el, ”că luăm partea” uneia sau celeilalte părţi, ci că ”credem că limbajul ostil face uneori mai dificilă” ţinerea negocierilor.

Marco Rubio a recunoscut că ceilalţi membri G7 - Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Regatul Unit - au o abordare diferită.

Însă el a apreciat că Statele Unite sunt ”singurele, în acest stadiu, care se află în poziţia de a face asemenea discuţii posibile”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.