O instanţă germană analizează miercuri după-amiază limitele libertăţii de exprimare şi ia în considerare interzicerea poemului satiric al comediantului Jan Boehmermann, care l-a insultat pe liderul Recep Tayyip Erdogan şi a declanşat o dispută diplomatică între Berlin şi Ankara. Anunţul vine după ce anchetatorii germani au renunţat la investigaţia împotriva actorului de comedie, declanşată de o plângere penală a liderului turc, scrie Reuters.
Magistraţii germani au emis încă din luna mai o interdicţie preliminară privind republicarea unor părţi din poemul controversat. Jan Boehmermann a citit în direct poemul la televiziunea germană, în care preşedintele turc era acuzat că se uită videoclipuri de pornografie infantilă şi întreţine acte sexuale cu animale.
Incidentul a provocat o dispută diplomatică şi a generat noi controverse în relaţiile bilaterale dintre Berlin şi Ankara, într-un moment în care liderii europeni încercau să obţină sprijinul executivului turc pentru gestionarea crizei migranţilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, relaţiile dintre cele două state s-au răcit considerabil la începutul lunii iunie, după ce parlamentarii germani au aprobat o rezoluţie privind recunoaşterea genocidului armean din 1915.
Magistraţii germani analizează limitele libertăţii artistice în comparaţie cu drepturile personale ale lui Recep Erdogan. Anterior, instanţa a decis în luna mai că 18 dintre cele 24 de versuri ale poemului controversat sunt ”abuzive şi calomnioase”.
”Libertatea artistică este protejată aici şi cred că instanţa a luat o hotărâre greşită în ultima şedinţă”, a declarat avocatul comediantului Jan Boehmermann.
Avocatul a precizat că poemul satiric trebuie să fie evaluat în contextul manifestării artistice, care permite satira.
De asemenea, comediantul se aşteaptă ca magistraţii germani să respingă un proces civil, în care acesta este acuzat de calomnie împotriva lui Recep Tayyip Erdogan.
Luna trecută, procurorii au renunţat la ancheta în care actorul german era vizat pentru insultarea unui lider străin.
Angela Merkel a fost condamnată dur pentru că a permis investigarea comediantului pentru insultarea preşedintelui Turciei.
Între timp, avocatul liderului turc a explicat că nu există niciun conflict între libertatea artistică şi demnitarea umană.
Poemul satiric a declanşat o adevărată dezbatere despre libertatea de expresie şi libertatea viziunii artistice în Germania şi despre dreptul lui Erdogan de a-i reduce la tăcere pe cei care au curajul de a ridica vocea împotriva lui.
Deşi poemul satiric poate părea pueril, vulgar şi iresponsabil în contextul ajutorului oferit de Turcia în gestionarea crizei refugiaţilor, însă pentru alţii este o lucrare artistică subversivă ingenioasă, care subliniază importanţa libertăţii de expresie.
Erdogan este cunoscut pentru modul în care a amuţit opoziţia şi a redus la tăcere orice voce critică din presa turcă, prin deschiderea personală a peste 1.000 de cazuri de insultă, care au dus la condamnare unui număr mare de jurnalişti la înschisoare.
Boehermann este considerat cel mai incisiv comediant german de satiră. El a citit poemul satiric în timpul emisiunii Neo Magazin Royale. Înregistrarea show-ului a fost ulterior eliminată de pe site-ul televiziunii publice, pentru că ar fi încălcat legile libertăţii de expresie, care interzic insultarea unui oficial străin. Comediantul făcea referire în poem la acte sexuale cu oi şi capre, precum şi la represiunea minorităţilor naţionale din Turcia, cum ar fi cea a kurzilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.