”Franţa nu este reformabilă”, dar a făcut o alegere ”un pic nebună” a unui politician nou şi poate adera la ”o transformare în profunzime pentru a duce o luptă mai mare ca ea”, şi-a apărat cu pasiune Emmanuel Macron, la Bucureşti, reformele, scrie AFP.
”Franţa nu este o ţară reformabilă. Mulţi au încercat şi nu au reuşit, deoarece francezii detestă reformele. Imediat ce putem evita reformele, o facem”, a comentat el în faţa comunităţii franceze la Bucureşti, într-o vizită în România.
”Trebuie să-i propunem să se reformeze pentru a răspunde undei cifre sau uneiconstrângeri? Ţara noastră nu face aşa. Cii se transformăi în profunzime pentru a-şi regăsi destinul său, a duce Europa către un nou proiect”, ”a purta universalismul”. ”Aceasta este o luptă care-i face să viseze pe francezi”, a continuat el, într-un discurs cu accente de campanie electorală.
”Vom reuşi. Pentru că francezii au făcut o alegere un pic nebună a unei mişcări politice noi, a unei persoanlităţi politice care nu exista în cotidianul lor de mult timp”, a spus el.
”Acesta nu este un dosar personal, este motivul istoriei profunde. Vom reuşi, în anii care vin, să purtăm vocea lumii libere. Aceasta este este doar agenda viitorilor ani”, a conchis el.
În cadrul unui turneu în Europa de Est vizând să promoveze o înăsprire a directivei europene cu privire la munca detaşată Emmanuel Macron şi-a reafirmat totodată voinţa ca, până la sfârşitul anului să propună o ”foaie de drum” în vederea ”refondării Europei” în viitorii 5-10 ani, prin asocierea tuturor ţărilor care vor voi să-şi accenteze convergenţa.
”A face o nouă intrare în Europa este (un lucru) plin de sens, pentru că nu putem să transformăm ţara decât pentru a-i reda adevăratul leadership european”, a adăugat el.
”Fiecare trebuie să-şi joace rolul”, a spus el într-o conferinţă de presă, joi după-amiaza, cu preşedintele român Klaus Iohannis.
”Există miniştri care poartă reforme, un premier care le explică, rolul meu este să redau sensul de ansamblu şi coerenţa între proiectele francez şi european”, a spus Macron.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...