Preşedintele francez Emmanuel Macron a îndemnat într-o înregistrare video postată pe X la ”alegerea fără întârziere” a unui preşedinte al Libanului, în vederea ”permiterii restaurării suveranităţii Libanului”, după anunţarea armistiţiului între Israel şi Hezbollah, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Restaurarea suveranităţii Libanului presupune alegerea fără întârziere a unui preşedinte al Republicii capabil să-i unească pe libanezi prin formarea unui Guvern puternic şi reprezentativ şi prin adoptarea reformelor necesare redresării economice şi financiare a ţării”, a îndemnat  marţi searaîn acest mesaj video şeful statului francez.

”Franţa va continua să-şi mobilizeze toţi partenerii în favoarea Libanului, indiferent că sunt americani, europeni sau arabi. Acest acord semnat trebuie să deschisă o nouă pagină a Libanului”, a subliniat el.

Prin acest acord de încetarea focului, autorităţile libaneze au un orizont degajat, dar şi ”responsabilităţi”, a subliniat el.

”Orizontul Libanului este orizontul unui Liban puternic, care să dispună de monopolul forţei legitime, capabil să asigure protecţia tuturor comunităţilor şi să trăiască în pace şi securitate cu vecinii săi”, a subliniat Emmanuel Macron. 

Aceste declaraţii intervin după ce şeful diplomaţei franceze Jean-Noël Barrot a subliniat marţi, înaintea anunţării acordului, că este necesar ca ”Libanul să-şi ia soarta în propriile mâini, care implică alegerea unui preşedinte al Republicii”.

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său franez au anunţat mai înainte că Statele unite şi Franţa urmează să vegheze ca acest acord de încetarea focului în Liban să fie ”implementat în întregime şi aplicat”.

Ei au dat asigurări că acest acord ”va proteja” Israelul de ”ameninţarea” Hezbollahului şi s-au angajat să acţioneze în vederea unei consolidări a ”capacităţilor” armatei libaneze şi redresării economiei ţării.

În înregistrarea sa video postată pe X, preşedintele francez a apreciat că acest armistiţiu este necesar ”să deschidă calea” unui acord asemănător în Fâşia Gaza.

”Acest acord trebuie să deschidă calea unui armistiţiu aşteptat prea mult timp faţă de suferinţele incomensurabile ale populaţiei din (Fâşia) Gaza”, subliniază el.

El ”arată calea unui curaj politic care numai el poate da tuturor, în Orientul Mijlociu, pacea şi securitatea de durată”, declară Emmanuel Macron.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.