Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a mulţumit vineri, pe X, lui Gisèle Pelicot, ”pentru femeile care au pentru întotdeauna o cercetaşă cu care să vorbească şi să lupte”, la o zi după încheierea procesului violurilor de la Mazan, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Mulţumesc, Gisèle Pelicot, pentru acest cuvânt «dreptate», în numele căruia aţi înfruntat calvarul cu capul sus”, scrie pe reţeaua de socializare şeful statului, ”pentru noi toţi, deoarece demnitatea şi curajul dumneavoastră au emoţionat şi inspirat Franţa şi lumea”, a adăugat el.

Clasa politică franceză a salutat unanim, joi, ”curajul” lui Gisèle Pelicot după condamnarea fostului său soţ la pedeapsa maximă de 20 de ani de închisoare în procesul Mazan.

Ea a devebit un simbol feminist după ce a refuzat audieri cu uşile închise în deschiderea acestui proces ieşit din comun.

În afară de Dominique Pelicot, Curtea Penală de la Vaucluse i-a declarat vinovaţi pe toţi cei 50 de coacuzaţi, punând capăt celor patru luni de proces care a devenit un simbol al violenţelor cărora le sunt supuse femeile.

Principalul condamnat a fost judecat pentru faptul că şi-a drogat cu anxiolitice timp de zece ani, pentru a o transforma în obiectiul său sexual şi pentru a o oferi altor zeci de bărbaţi pe care i-a recrutat pe Internet.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.